Adi Falub: “Jucătorii să aibă o reacție și să câștige la Târgu Jiu!”

Adi Falub: “Jucătorii să aibă o reacție și să câștige la Târgu Jiu!”

6 dec. 2019 14:00:00
Ultima partidă oficială din 2019 le va aduce față în față, duminică, de la ora 17:00, pe Viitorul Pandurii Târgu Jiu și FC Universitatea Cluj. Meciul se va juca pe noul stadion “Municipal” din localitate, însă nu va fi televizat. După mai bine de o lună, “U” se întoarce tocmai pe arena pe care reușea să obțină ultima sa victorie în deplasare, la capătul duelului cu Pandurii Târgu Jiu, decis de reușita lui Nicolae Pîrvulescu, din prima repriză (1-0). Echipa noastră și-a menținut invincibilitatea în cele șase jocuri care au urmat în campionat, câștigând unul singur (2-1 cu Concordia Chiajna), în timp ce alte cinci s-au încheiat la egalitate, iar astăzi ocupă locul 13, cu 24 de puncte, două mai puțin decât Viitorul Pandurii, care e pe 12. În această situație, dar mai ales după semi-eșecul înregistrat etapa trecută, pe Cluj Arena, cu CSM Reșița (1-1), antrenorul Adrian Falub a anunțat răspicat că așteaptă o cu totul altă atitudine din partea elevilor săi. “Nu a fost un an foarte bun, așa că sperăm să îl încheiem cu bine. Vreau ca jucătorii să aibă o reacție după tot ce s-a întâmplat în ultimele șase luni și să câștige la Târgu Jiu, deoarece contează și ultima impresie. Când ești fotbalist, trebuie să demonstrezi în fiecare meci, să dai tot ce ai mai bun. Întâlnim un adversar cu jucători talentați, precum Astafei, Bădăuță, Buia sau Cioiu, o echipă care arată bine de la mijloc în sus. Are tehnică în regim de viteză și nu întâmplător a obținut atâtea victorii. Se încheie prima parte a campionatului, apoi vom trage linie și vom vedea ce vom face în continuare. Am fost foarte dezamăgit după jocul cu CSM Reșița, unul în care mi-am pus mari speranțe. Am crezut în băieți până la final, am încercat să le dau încredere, dar nu am reușit să învingem, deși era foarte important acest lucru. Făcând o retrospectivă, în 14 meciuri, de când sunt eu la Universitatea, am pierdut unul singur. Avem un lot restrâns, însă acum nu mai contează. Indiferent cine joacă, va trebui să o facă numai la victorie, pentru că trebuie să ne îndepărtăm de zona periculoasă. Anul acesta va fi unul de tranziție, în care ne-am propus să ne salvăm de la retrogradare, iar în prezent suntem în grafic. Dacă învingem duminică, ne va fi mult mai ușor să ne îndeplinim obiectivul”, a spus Falub, care nu va putea conta pe patru piese importante la Târgu Jiu: Miguel Inacio și Victor Dican sunt suspendați, în timp ce George Florescu și Dorin Goga sunt în continuare accidentați. Viitorul Pandurii vine după succesul clar obținut la Ghermănești, 5-2 cu Sportul Snagov. Dragu și Buia au semnat câte o “dublă”, iar Cioiu a oferit ultima reușită a zilei.    În tur, într-o partidă disputată pe stadionul “Trans-Sil” din Târgu Mureș, Universitatea s-a impus în manieră categorică, cu scorul de 3-0. Alex Pop a propus unul dintre golurile campionatului, cu o super-execuție de la centrul terenului, tot el a reușit “dubla”, în timp ce Dorin Goga a stabilit rezultatul final.       |full_html|Ultima partidă oficială din 2019 le va aduce față în față, duminică, de la ora 17:00, pe Viitorul Pandurii Târgu Jiu și FC Universitatea Cluj. Meciul se va juca pe noul stadion “Municipal” din localitate, însă nu va fi televizat. După mai bine de o lună, “U” se întoarce tocmai pe arena pe care reușea să obțină ultima sa victorie în deplasare, la capătul duelului cu Pandurii Târgu Jiu, decis de reușita lui Nicolae Pîrvulescu, din prima repriză (1-0). Echipa noastră și-a menținut invincibilitatea în cele șase jocuri care au urmat în campionat, câștigând unul singur (2-1 cu Concordia Chiajna), în timp ce alte cinci s-au încheiat la egalitate, iar astăzi ocupă locul 13, cu 24 de puncte, două mai puțin decât Viitorul Pandurii, care e pe 12. În această situație, dar mai ales după semi-eșecul înregistrat etapa trecută, pe Cluj Arena, cu CSM Reșița (1-1), antrenorul Adrian Falub a anunțat răspicat că așteaptă o cu totul altă atitudine din partea elevilor săi. “Nu a fost un an foarte bun, așa că sperăm să îl încheiem cu bine. Vreau ca jucătorii să aibă o reacție după tot ce s-a întâmplat în ultimele șase luni și să câștige la Târgu Jiu, deoarece contează și ultima impresie. Când ești fotbalist, trebuie să demonstrezi în fiecare meci, să dai tot ce ai mai bun. Întâlnim un adversar cu jucători talentați, precum Astafei, Bădăuță, Buia sau Cioiu, o echipă care arată bine de la mijloc în sus. Are tehnică în regim de viteză și nu întâmplător a obținut atâtea victorii. Se încheie prima parte a campionatului, apoi vom trage linie și vom vedea ce vom face în continuare. Am fost foarte dezamăgit după jocul cu CSM Reșița, unul în care mi-am pus mari speranțe. Am crezut în băieți până la final, am încercat să le dau încredere, dar nu am reușit să învingem, deși era foarte important acest lucru. Făcând o retrospectivă, în 14 meciuri, de când sunt eu la Universitatea, am pierdut unul singur. Avem un lot restrâns, însă acum nu mai contează. Indiferent cine joacă, va trebui să o facă numai la victorie, pentru că trebuie să ne îndepărtăm de zona periculoasă. Anul acesta va fi unul de tranziție, în care ne-am propus să ne salvăm de la retrogradare, iar în prezent suntem în grafic. Dacă învingem duminică, ne va fi mult mai ușor să ne îndeplinim obiectivul”, a spus Falub, care nu va putea conta pe patru piese importante la Târgu Jiu: Miguel Inacio și Victor Dican sunt suspendați, în timp ce George Florescu și Dorin Goga sunt în continuare accidentați. Viitorul Pandurii vine după succesul clar obținut la Ghermănești, 5-2 cu Sportul Snagov. Dragu și Buia au semnat câte o “dublă”, iar Cioiu a oferit ultima reușită a zilei.    În tur, într-o partidă disputată pe stadionul “Trans-Sil” din Târgu Mureș, Universitatea s-a impus în manieră categorică, cu scorul de 3-0. Alex Pop a propus unul dintre golurile campionatului, cu o super-execuție de la centrul terenului, tot el a reușit “dubla”, în timp ce Dorin Goga a stabilit rezultatul final.      
Postat în Stiri De:
Blugento Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii