Mircea Cojocaru va conduce Universitatea în meciul cu ACS Poli!

Mircea Cojocaru va conduce Universitatea în meciul cu ACS Poli!

24 oct. 2018 12:27:00
„Studenţii” au obţinut doar un punct, duminică, la Ghermăneşti, pe o suprafaţă de joc impracticabilă şi au coborât pe locul 6 în Liga 2, după ultimele rezultate ale rundei.

Denivelat şi lipsit de iarbă în numeroase porţiuni, terenul a îngreunat construcţia şi controlul balonului, în ceea se dorea a fi, cel puţin teoretic, derby-ul de clasament al etapei. În aceste condiţii, fazele lucrate au devenit himerele reprizei, una în care cele două formaţii au reacţionat timid, la şuturile necadrate ale lui Borţoneanu şi Goga, din startul partidei.

Scenariul a fost tras la indigo până în minutul 65, când băieţii noştri au izbutit să-şi creeze primele ocazii importante. Mai întâi, unul dintre fundaşii ilfoveni a deviat puţin peste transversală şutul lui Goga, căpitanul “alb-negrilor” în duelul de duminică, iar după numai două minute Iacob s-a întins şi a respins în corner voleul expediat de Taub, din marginea careului. “U” avea să mai treacă o dată pe lângă deschiderea scorului, în ultimul sfert de oră, când portarul Snagovului şi-a salvat din nou echipa şi a parat execuţia lui Ene. Pe final, Huiban a scăpat periculos în banda dreaptă şi a căzut în careu, uşor incomodat de Berci, dar arbitrul a lăsat jocul să continue, în timp ce Goga a tras în blocajul unui adversar, dintr-o poziţie ideală.

S-a terminat 0-0, Universitatea strânge 34 de puncte şi se menţine neînvinsă în mandatul lui Mircea Cojocaru, dar coboară până pe poziţia a şasea, după ce FC Argeş s-a impus la limită pe terenul “Bătrânei Doamne”, UTA Arad (2-1).

  • blog image
  • blog image
  • blog image
  • blog image
  • blog image
  • blog image

Duminica viitoare, la ora 15:30, pe Cluj Arena va veni CS Baloteşti. Iată cum a arătat primul “11” al “Şepcilor roşii”:

Duminica viitoare, la ora 15:30, pe Cluj Arena va veni CS Baloteşti. Iată cum a arătat primul “11” al “Şepcilor roşii”:
Postat în Fotbal Evenimente De:
F.C. Universitatea Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii