“Studenții” s-au întors în iarbă. Primul antrenament în noul sezon

“Studenții” s-au întors în iarbă. Primul antrenament în noul sezon

1 iul. 2020 22:02:48

Jucătorii Universității s-au reunit și au realizat primul antrenament după o pauză de aproape patru luni.

După ce vineri, respectiv luni, „studenții” au efectuat testele COVID-19, rezultatele fiind negative, astăzi aceștia au efectuat în Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu” o ședință de antrenament adaptată la contextul actual, având în vedere protocolul medical adoptat de Comitetul de Urgență al FRF.

Conform protocolului, lotul condus de Adrian Falub a fost împărțit în două grupe de câte zece jucători care s-au antrenat pe rând în sesiuni de reacomodare la efort și joc cu mingea ce au durat câte 25 de minute.

La finalul antrenamentului, noul portar al Universității, Vlad Muțiu, a declarat următoarele: „Având în vedere că e primul antrenament, m-am simțit bine. M-am acomodat rapid și sper ca împreună cu acești băieți în noul sezon să facem o treabă bună. Perioada fără antrenamente se vede la toată lumea, nu doar la noi. Este clar că va fi o perioadă mai lungă de reacomodare și sperăm să trecem peste ea cu bine.”

Acesta așteaptă primul meci în fața suporterilor Universității: „Cred că și lor le este dor de fotbal, la fel cum ne este și nouă. Le doresc multă sănătate și sper că ne vom vedea cât mai repede pe stadion și în număr cât mai mare.”

Laurențiu Rus a tras câteva concluzii după prima zi în tricoul lui ”U”: „A fost un antrenament de adaptare, un antrenament cu zâmbetul pe buze. I-am găsit pe băieți fericiți că s-au întors în iarbă. E un început de pregătire, o luăm pas cu pas și important este să fim sănătoși. Ne-a lipsit fotbalul, asta e clar, dar e îmbucurător că s-a văzut entuziasmul chiar de la prima mișcare. Eu întotdeauna o iau pas cu pas, important e să facem o pregătire bună, să avem rezultate bune în amicale, iar pentru campionat ne vom gândi la data începerii” a punctat al doilea jucător sosit în această vară la FC Universitatea Cluj.

Golgheterul alb-negrilor în sezonul 2018-2019, Cristian Gavra, este încântat de întoarcerea pe gazon: „Mă simt foarte bine, mai ales că mi-am revăzut colegii, ne-am întâlnit cu stafful și dăm drumul la treabă. Pregătirea individuală în perioada pandemiei a fost grea. Nu am avut acces la facilități, la terenuri, la sala de forță. Ne-am pregătit prin parcuri, dar acum mă bucur că suntem din nou în iarbă și putem pregăti noul sezon.”

Vârful echipei noastre își dorește promovarea alături de ”U”: „Știu că ultimele două sezoane nu au fost la nivelul așteptărilor. Eu sper ca FC Universitatea Cluj să ajungă în prima ligă. Trebuie să muncim și să arătăm pe teren că merităm să ajungem în Liga 1. Sper că suporterii vor fi alături de noi, chiar dacă în ultimele două sezoane i-am dezamăgit. Eu am încredere că echipa asta va ajunge din nou în Liga 1” a încheiat Cristian Gavra.

Postat în Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii