Falub caută prima victorie în deplasare. “Va fi mai greu decât cu FC Avrig”

Falub caută prima victorie în deplasare. “Va fi mai greu decât cu FC Avrig”

20 oct. 2017 15:00:00
“Studenții” sunt gata să lege un nou succes, de această dată pe terenul penultimei clasate, CS Iernut. Meciul de sâmbătă începe la ora 15:00 și este primul pentru “U” în afara Clujului după mai bine de o lună. Antrenorul echipei noaste, Adrian Falub, a bifat trei victorii în campionat (3-0 cu Performanța Ighiu, 7-2 cu Viitorul Ghimbav, 4-0 cu FC Avrig), o calificare în “16-imile” Cupei României (după 2-0 cu Olimpia Satu Mare) și o singură sincopă, remiza “albă” cu Sănătatea, de la Baza Sportivă “Clujana”, dar avertizează că elevii săi nu vor avea o misiune facilă în județul Mureș. “Ne așteaptă un meci foarte important, mult mai greu decât precedentul. Suntem încă departe de primul loc și avem mare nevoie de alte 3 puncte. Vom juca pe un teren mai mic, iar fotbaliștii noștri tineri nu au încă forța fizică necesară pentru a evolua pe suprafețe dificile. Toate echipele, mai ales când jucăm în deplasare, practică un fotbal destul de dur, încearcă să ne pună probleme. Sunt sigur că așa va fi și sâmbătă. Noi, însă, trebuie să tratăm partida serios și să o câștigăm”, a declarat Falub. Înaintea acestui meci, FC Universitatea Cluj ocupă locul 4, cu 14 puncte și un joc mai puțin disputat. Lider provizoriu este Performanța Ighiu (19 puncte), care astăzi s-a impus în fieful Sănătății (2-1). Alături de FC Avrig, CS Iernut a strâns doar două puncte în primele 7 partide.
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii