Marius Popescu, despre finalul sezonului: “Vrem să ne îndeplinim toate obiectivele ”

Marius Popescu, despre finalul sezonului: “Vrem să ne îndeplinim toate obiectivele ”

23 aug. 2017 15:00:00
Antrenorul Universității Cluj a vorbit despre ultimele patru meciuri rămase din actuala stagiune, una controlată autoritar de elevii săi. “Studenții” vor încheia campionatul sâmbătă, la Mintiu Gherlii, iar vineri, 9 iunie, la Baza Sportivă “Dan Anca”, o vor întâlni pe Gloria Cătina, în finala Cupei României, faza județeană. Ultimul și cel mai important examen, barajul de promovare, se va juca în sistem tur-retur, fiind programat pe 17 iunie, respectiv pe 24 iunie, împotriva unei alte câștigătoare a Ligii a IV-a, dar dintr-un județ învecinat. Adversarul va fi desemnat în urma unei trageri la sorți care va avea loc la sediul Federației Române de Fotbal. Universitatea Cluj e un club de tradiție, dar la care există presiune la orice nivel, o echipă pentru care trebuie să dai totul. Am muncit zilnic ca să închegăm o formație frumoasă. Ne mai așteaptă patru jocuri și vrem să ne îndeplinim toate obiectivele rămase. Urmează ultimul meci din campionat, cel de la Mintiu Gherlii, apoi finala Cupei României, faza județeană, după care vine barajul de promovare, care este extrem de important. Ne dorim cu toții să o ducem pe “U” cât mai sus, să fie o forță, o echipă de temut”, ne-a declarat “Papi”. Antrenorul a insistat, apoi, asupra problemelor de lot cu care se confruntă în ultima perioadă. Cu o singură excepție, toți indisponibilii au șanse reale de recuperare până la ora “barajului”. Adversarii joacă tare împotriva noastră, asta s-a văzut și în meciul de acasă cu Armenopolis Gherla, când a fost lovit Takacs, imediat după cel de-al treilea gol. El are o tăietură pe tendonul lui Ahile și va lipsi aproximativ 10 zile. Giurgiu a simțit recent o contractură la nivelul gambei piciorului drept, motiv pentru care l-am menajat în ultimele partide, iar Hațiegan se recuperează după întinderea de ligamente. Cel mai ghinionist dintre toți rămâne, din păcate, Alex Păcurar, care are ligamentul colateral intern rupt și va suferi o intervenție chirurgicală în perioada următoare”, a adăugat Popescu. Foto: Cristian Cosma
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii