RISING STARS | Patrick Kis: ”U” pentru mine înseamnă a doua familie

RISING STARS | Patrick Kis: ”U” pentru mine înseamnă a doua familie

11 mar. 2022 12:17:46

Alături de partenerul nostru Arobs inițiem campania „Rising Stars”, prin care îi cunoaștem mai bine pe juniorii care reprezintă ”U” în Liga Elitelor.

În primul episod facem cunoștință cu Patrick Kis, portarul echipei de juniori U17, care a avut o primă parte a sezonului excelentă. Goalkeeper-ul a reușit să închidă poarta în nouă dintre cele 14 partide din Liga Elitelor în care a apărat buturile Universității.

Patrick ne-a vorbit într-un interviu despre ce înseamnă fotbalul pentru el, portarii pe care îi admiră, dar și despre cel mai bun sfat primit la început de carieriă.

Cum ai descrie tu anul 2021 atât din punct de vedere al reușitelor de grup și a celor individuale?

După părerea mea 2021 a fost un an bun. Cu echipa ne-am atins scopul de a termina sezonul pe locul 1, iar pe plan individual sunt fericit că mi-am putut ajuta echipa.

Știm că treci printr-o perioadă mai grea după accidentare, însă ce obiective ți-ai setat pentru noul an?

Sper că în 2022 să îmi pot reveni total, să îmi ajut echipa în continuare și să câștigăm Liga Elitelor.

Ai început fotbalul direct ca portar sau ai evoluat și pe alte poziții? Ce îți place la acest post?

Am început direct pe post de portar. Îmi place că am libertate pe teren, că pot să mă arunc, să vorbesc cu echipa și să dau tonul meciului.

Cum a început pasiunea ta pentru fotbal?

Pasiunea mea a început la cinci ani, când mama mea m-a adus la antrenament la domnul Bulgăreanu și atunci mi-a început pasiunea față de fotbal.

Care a fost cel mai bun meci făcut de tine până acum?

Nu am un meci anumit, dar fiecare meci bun făcut de mine vine cu o onoare.

Care e cel mai bun sfat pe care l-ai primit până acum legat de fotbal?

Până acum am primit multe sfaturi de la mulți oameni, dar cred că cel mai bun este să muncesc foarte mult pentru ce visez și să fiu determinat și când alții nu cred.

Ai fost și în lotul primei echipe? Cum a fost pentru tine să te antrenezi cu echipa de seniori?

Băieții m-au ajutat mult, mi-au dat multe sfaturi și cel mai bun sfat a venit de la Gabi Tamaș. Mi-a zis să fiu mândru de mine că sunt la echipa mare și să dau totul.

Ai strâns selecții și la naționalele de juniori? Ce înseamnă pentru tine să joci sub tricolor?

E o onoare să porți tricoul României și să poți ajuta naționala în fiecare moment. Aștept cu nerăbdare următoarele convocări.

Cum îți petreci timpul liber?

De obicei timpul liber îl petrec acasă jucând FIFA sau mai ies cu prietenii, care mă sprijină mult în ceea ce fac, în a atinge performanța.

Ești la ”U” de câțiva ani și ai trecut pe la toate grupele de vârstă. Ce înseamnă ”U” pentru tine?

”U” pentru mine înseamnă a doua famile.

Ai vreun portar pe care îl admiri?

Idolul meu este Gianluigi Donnarumma. Privind că are doar 22 de ani, el a făcut foarte multe în fotbalul de astăzi. Mă uit la foarte multe meciuri jucate de el și încerc să învăț de la el.

Postat în Interviu Stiri Homepage Posts De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii