Statistica şi principalele cote, înainte de „U” - Astra

Statistica şi principalele cote, înainte de „U” - Astra

29 oct. 2018 14:00:00
Universitatea şi Astra Giurgiu se vor întâlni miecuri seara pentru cea de-a 14-a oră în istorie. Până acum, în cele 13 partide disputate, statistica e echilibrată, fiecare echipă reuşind să se impună de cinci ori. În schimb, cotele oferite de partenerii noştri de la Casa Pariurilor o arată pe Astra drept principală favorită cu o cotă de 1,95, în timp ce victoria „studenţilor” este răsplătită cu 3,80 la 1. La X în timpul regulamentar, cota e de 3,4.  Prima întâlnire dintre cele două echipe a avut loc acum aproape 20 de ani. Pe 30 octombrie 1998, Astra Ploieşti (vechea denumire a clubului) se impunea, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, într-un sezon la finalul căruia „U” avea să retrogradeze din Divizia A. În schimb, în Cupa României, cele două echipe s-au întâlnit o singură dată, iar atunci Astra II Giurgiu, echipa secundă a echipei care încă juca la Ploieşti, a câştigat în mod surprinzător cu scorul de 1-0. Echipa noastră era antrenată de Ionuţ Badea, iar formaţia folosită arăta în felul următor: Matache - Unguruşan, Szilagyi, Pele, Grecu- Balde, Voican (66, Bazzi), Marinescu (71, Păcurar) - Grozav,Tony, Morar (85, Machado). În ceea ce priveşte ultimul meci dintre cele două echipe, acesta a avut loc acum trei ani, pe 18 mai 2015, la Cluj, iar scorul a fost alb, 0-0. Iată echipa folosită de antrenorul lui „U” de la acea vreme, Adrian Falub: Veselovsky (49 Dolha) – Ciupe, Cr. Munteanu, Skvorc, Neag, Bambara - Morar, Ceppelini, Costin (78, Lemnaru), Viveiros – Castillon (46, Mengolo). În ceea ce priveşte cotele oferite de partenerii noştri de la Casa Pariurilor, acestea indică un meci în care Astra e favorită, însă în care sunt şanse foarte mari să se marcheze măcar de două ori, cota la peste 1,5 goluri marcate fiind de 1,28. O cotă interesantă este cea oferită pentru cel puţin două goluri înscrise de Universitatea, recompensată cu 3,3, în timp ce deschiderea de scor de către „studenţi” are o cotă de 2,5. Câteva dintre cele mai interesante cote oferite de Casa Pariurilor pentru jocul de miercuri le puteţi vedea în imaginea alăturată.  „U” – Astra se joacă miercuri seara, de la ora 19:00, pe Cluj Arena, şi contează pentru „optimile” Cupei României.  Foto: arhivă Gazeta Sporturilor  
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii