12 ianuarie 2026 23:01

A înscris în ultimul amical al iernii, dar e cu gândul la debutul oficial din 2026. Bic: „Să fim cât mai bine pregătiți la meciul cu Dinamo”

A înscris în ultimul amical al iernii, dar e cu gândul la debutul oficial din 2026. Bic: „Să fim cât mai bine pregătiți la meciul cu Dinamo”

Ovidiu Bic a marcat golul egalizator al echipei noastre în meciul amical cu Widzew Lodz (1-1), care a închis stagiul de pregătire din Antalya.

La finalul ultimei partide-test, marcatorul Universității a pus accent pe aspectele pozitive ale cantonamentului și așteaptă revenirea golgheterului Lukic.

„A fost un cantonament greu. Am încercat să ne pregătim foarte bine și să pregătim prima etapă din campionat. A fost un test util și cred că am făcut lucruri bune astăzi. Am jucat împotriva unei echipe care are agresivitate, s-a văzut și pe teren, iar noi suntem mulțumiți.

Lukic este marcatorul nostru principal, este golgheterul ligii și e clar că este un minus pentru noi. Sperăm să se refacă cât mai repede, pentru că avem mare nevoie de el”, a spus Bic.

Mijlocașul „Șepcilor roșii” are încredere că ”U” poate acumula multe puncte în cele nouă etape rămase din sezonul regular, începând cu partida cu Dinamo.

„Mergem la minus 10 grade. Trebuie să ne pregătim pentru temperaturi scăzute și să dăm tot ce avem mai bun. Cu siguranță ne dorim să fim în formă, asta am pregătit aceste 10 zile, să fim cât mai bine pregătiți la meciul cu Dinamo.

Nu contează cu cine jucăm. E clar, avem meciuri foarte grele, mai ales în deplasare, dar ne gândim la primul meci, cu Dinamo. Sperăm să facem un meci bun și să scoatem punct sau puncte. Avem meciuri mai accesibile acasă, dar, într-adevăr, avem deplasări foarte grele. Totuși, suntem cea mai bună echipă în deplasare până acum și avem speranțe mari.

Eu cred că este un lucru foarte bun că multe echipe se luptă pentru play-off, pentru că există combativitate. Avem mult de muncă, trebuie să câștigăm meciuri și o să vedem, dar o să ne batem acolo. Este o ligă competitivă și asta înseamnă că majoritatea echipelor sunt bune. Mi-aș dori cele mai bune echipe în play-off. Sper să fie cât mai multe meciuri frumoase și cât mai multe derby-uri, să se bucure oamenii de ele”, a mai declarat fotbalistul echipei noastre.

Universitatea începe anul în 18 ianuarie, la București, împotriva lui Dinamo, iar șase zile mai târziu debutează pe teren propriu în 2026 în compania Unirii Slobozia.

Pregătește-te de meci!
product_details
product_details
product_details
Echipament fotbal