A „spart gheața” la Ploiești, dar nu vrea ca echipa să se oprească aici. El Sawy: „Să luăm cele trei puncte și cu Farul”
Omar El Sawy a marcat duminică, la Ploiești, primul său gol în alb și negru, decisiv pentru a patra victorie a „studenților” din ultimele cinci etape.
Imediat după fluierul final, El Sawy a acordat un interviu pentru UCluj TV în care a descris stările unui unic marcator într-un succes important.
„Chiar a fost un moment frumos, plăcut, pe care l-am așteptat de mult timp și sunt fericit că am reușit să mă bucur alături de colegi și de fanii noștri care au făcut deplasarea aici, la Ploiești”, a declarat El Sawy.
Întrebat ce l-a făcut să își păstreze motivația chiar dacă nu a marcat până la acest meci, Omar a spus:
„Nu știu, probabil faptul că i-am avut alături de mine pe colegi, care tot timpul au încercat să mă încurajeze, că am reușit să trec peste momentele, poate nereușite, pe care le-am avut în anumite meciuri. E un testament că orice s-ar întâmpla trebuie uitat și trebuie continuat. Deși am înscris astăzi, trebuie să fiu atent la meciul următor și trebuie să ne pregătim să luăm cele trei puncte și cu Farul.”
El Sawy le-a dedicat golul bunicii sale și suporterilor Universității prezenți la Ploiești.
„Ar fi multe persoane cărora le-aș dedica reușita de azi. În primul rând, le-o dedic fanilor care au venit până aici și bunicii mele, care e mereu alături de mine, chiar dacă e departe”, a mai spus fotbalistul împrumutat de la Rapid.
”U” încheie anul pe teren propriu, duminică, de la ora 16:30, cu un meci împotriva Farului, iar biletele sunt disponibile aici.

