09 februarie 2026 14:15

A venit, a intrat, a marcat și are deja o legătură specială cu fanii, cărora le-a transmis un mesaj. Stanojev: „Să fie mereu alături de noi și să ne susțină cât mai mult posibil”

A venit, a intrat, a marcat și are deja o legătură specială cu fanii, cărora le-a transmis un mesaj. Stanojev: „Să fie mereu alături de noi și să ne susțină cât mai mult posibil”

Jug Stanojev (26 de ani) este cel mai recent transfer din tabăra Universității, iar sârbul din banda dreaptă nu a avut nevoie de prea mult timp de acomodare. Intrat pe teren în repriza secundă a partidei cu FC Argeș, a avut parte de un debut perfect, reușind, cinci minute mai târziu, să înscrie pentru prima dată în tricoul „studenților”. Despre această intrare în scenă, primii pași în fotbal, experiența din UEFA Champions League, alături de Kairat Almaty, dar și obiectivele propuse alături de echipa noastră, Stanojev ne-a vorbit într-un interviu exclusiv pentru UCluj TV.

Mai întâi, vitezistul din extrema dreaptă ne-a mărturisit de ce a ales să își continue cariera la Universitatea, alături de care și-a fixat deja obiectivele și ne-a descris stările prin care a trecut imediat după primul său gol în alb și negru.

„Sunt foarte bucuros că am ajuns aici. Am citit multe despre club înainte să vin și am văzut că are o tradiție mare, mulți suporteri, iar asta m-a atras să fac acest pas. Obiectivul meu cu clubul este să câștigăm play-off-ul. De ce să nu luptăm pentru titlu? Atâta timp cât avem o șansă, în fotbal totul este posibil, așa că vom lupta până la final și ne vom atinge obiectivul.

După ce am intrat pe teren, la cinci minute am înscris primul meu gol în acest tricou. Am fost foarte fericit, a fost un sentiment incredibil. Este visul oricărui jucător să aibă un asemenea debut. M-am simțit foarte bine când toți colegii au venit să mă felicite. A fost un gest frumos din partea lor și m-am simțit cu adevărat minunat”, a declarat sârbul din atacul „studenților”.

Participant în competiția „stelelor” alături de revelația Kairat Almaty, Stanojev a caracterizat această experiență și se gândește la o participare în cupele europene și din postura de jucător al „Șepcilor roșii”.

„Am jucat anul trecut în Champions League, cu Kairat, în faza grupelor. A fost o experiență extraordinară pentru mine. De ce să nu jucăm și noi într-o cupă europeană? În fotbal totul este posibil. Trebuie doar să crezi și lucrurile pot deveni realitate.

Pentru mine a fost o experiență neprețuită, e visul oricărui jucător. Nici nu-mi venea să cred că jucăm în grupe. A fost incredibil să întâlnim echipe precum Real Madrid, Sporting, Inter sau Arsenal. E un sentiment fenomenal. Am jucat împotriva unor jucători foarte buni, ca Mbappé sau Vinícius, dar cel mai mult m-a impresionat Rodrygo.”

Fotbalistul care poate evolua și ca fundaș lateral a recunoscut că adaptarea în Kazahstan nu a fost facilă, la început și a menționat ajutorul de care beneficiază aici, la Cluj.

„Mi-a luat puțin timp, pentru că era prima dată când plecam în străinătate. Nu cunoșteam pe nimeni și am avut nevoie de o lună-două pentru acomodare. După aceea, totul a devenit mult mai ușor.

Pe Jovo îl știu de la Borac Banja Luka, iar pe Dino îl cunoșteam din perioada în care juca la Kairat. Sunt băieți foarte buni și mă ajută mult. E mai ușor când ai pe cineva care îți înțelege limba”, a completat Stanojev.

Acesta a povestit cât de mult l-a ajutat perioada petrecută în curtea celor de la Steaua Roșie Belgrad și cum s-a simțit atunci când și-a reprezentat țara, la nivel de juniori.

„De mic m-am îndrăgostit de fotbal, ca orice copil care își descoperă pasiunea. Perioada petrecută la Steaua Roșie a însemnat foarte mult pentru cariera mea. Zvezda este cel mai mare club din Serbia. Am avut mulți antrenori care m-au ajutat și acolo am învățat enorm.

Este visul oricărui jucător să își reprezinte țara. Pentru mine a fost un vis împlinit, chiar dacă, din păcate, nu am debutat la U21.”

În finalul interviului, Stanojev a numit calitatea pe care se bazează, în principal, jocul său, a spus povestea numărului 33 pe care-l poartă și a transmis un mesaj fanilor Universității.

„Principala mea calitate este viteza. Îmi place jocul unu la unu și ajut echipa atât în atac, cât și în apărare. Nu îmi place să vorbesc prea mult despre mine, cel din afara terenului. Prefer ca oamenii să își facă singuri o părere.

Iisus avea 33 de ani când trupul Lui a fost răstignit, dar nu și spiritul. Așadar, El este mereu cu noi și Îi mulțumim pentru tot.

Fanilor vreau doar să le spun ca la fiecare meci, indiferent cât de important este, să fie mereu alături de noi, așa cum au fost întotdeauna și să ne susțină cât mai mult posibil.”

Înainte de venirea la ”U”, jucătorul crescut de Steaua Roșie Belgrad a mai evoluat pentru Graficar Belgrad, TSC Backa Topola, Spartak Subotica și Kairat Almaty.

Pregătește-te de meci!
product_details
product_details
product_details
Echipament fotbal