AVANCRONICĂ | Dinamo vs U Cluj. Cu gândul la puncte în primul meci al anului
La exact patru săptămâni distanță de la ultimul meci oficial, FC Universitatea Cluj deschide anul 2026 cu o partidă în deplasare, pe terenul celor de la Dinamo București. Neînvinși în fieful „câinilor roșii” de la revenirea în Superligă, „studenții” caută un nou rezultat pozitiv în capitală în partida de duminică seara (ora 20:30), care să îi apropie de îndeplinirea obiectivului din acest final de sezon regular: calificarea în play-off.
Avancronica partidei Dinamo București vs FC Universitatea Cluj vă este prezentată de URBANO SHOPPING & LIVING.
Duelul 103 dintr-o istorie comună care depășește șapte decenii
19 septembrie 1948 a fost data primului meci direct dintre echipa noastră și formația bucureșteană, aflată pe atunci la doar patru luni de la înființare. „Studenții”, sub denumirea de Știința Cluj, au terminat la egalitate împotriva „câinilor roșii", scor 1-1, după ce pentru „universitari” a marcat Justin Zehan, iar Carol Bartha a punctat pentru echipa din capitală.
Următoarele două întâlniri au continuat șirul remizelor, pentru ca primul succes al uneia dintre echipe să vină abia în 4 noiembrie 1951, la a patra confruntare directă : Știința-Dinamo 1-2. Doi ani mai târziu avea să se consemneze și prima victorie a echipei noastre, pe data de 25 octombrie 1953, când, cu Ștefan Kovacs pe bancă, „Șepcile roșii” o învingeau pe teren propriu pe Dinamo cu scorul de 4-2.
Partida din etapa a 22-a a Superligii va fi a 103-a întâlnire directă dintre cele două formații, iar balanța înclină în favoarea gazdelor de duminică. Dinamo s-a impus de 54 de ori, în timp ce ”U” a reușit 24 de victorii și alte 24 de meciuri s-au terminat nedecise.
Fără înfrângere la București de la revenirea în Superligă. Ultima, în 2015
Întoarcerea Universității în Superligă și deschiderea acestui bilanț pozitiv împotriva „câinilor” a venit chiar în urma unei duble manșe împotriva celor de la Dinamo, promovarea „studenților” fiind asigurată după un 1-1 în „Ștefan cel Mare” în luna mai a anului 2022. Chiar și așa, „alb-roșii” au absentat doar un an de pe prima scenă, iar de la revenire, au găzduit-o pe Universitatea de trei ori, nereușind niciodată să o învingă. Mai întâi, echipa noastră s-a impus cu 1-0 în returul sezonului regular din stagiunea 2023-2024, grație unui gol marcat de ex-dinamovistul Dan Nistor.
A urmat remiza „albă” din luna ianuarie a anului trecut, pentru ca cea mai recentă confruntare cu Dinamo gazdă să fie de foarte plăcută amintire pentru ”U”. În 16 mai 2025, condusă cu 1-0, aflată în inferioritate numerică după eliminarea lui Chipciu și rămasă fără portarul titular, Edvinas Gertmonas, Universitatea a marcat de trei ori în ultimele zece minute ale meciului și a făcut un pas decisiv pentru calificarea în preliminariile UEFA Conference League, confirmată matematic două zile mai târziu.
Astfel, ultima dată când Dinamo s-a impus în fața „studenților” a fost în data de 28 februarie 2015, când dubla lui Bilinski și golul lui Vali Lazăr au păstrat toate punctele în tabăra bucureștenilor, care aveau să termine sezonul pe locul 7, în timp ce ”U” se vedea nevoită să ia drumul ligii secunde.
Dinamo nu a mai pierdut acasă de trei luni, iar cea mai bună echipă în deplasare caută să oprească seria
Grație sfârșitului impresionant de an sub comanda lui Bergodi, ”U” și-a „deblocat” o caracteristică neobișnuită în raport cu sezoanele anterioare. Mai exact, echipa noastră este prima în clasamentul meciurilor disputate în deplasare, cu 19 puncte acumulate din 30 posibile și un golaveraj de 15-9. În ultimele trei deplasări, Universitatea are tot atâtea victorii, în fieful unor echipe cunoscute pentru rezistența pe care o opun pe teren propriu: 2-1 la Galați, 2-0 la Arad și 1-0 la Ploiești. Așadar, de la instalarea tehnicianului italian, ”U” nu a pierdut departe de casă, ultimul eșec fiind înregistrat pe 4 octombrie, când „studenții” au plecat fără punct de la Miercurea Ciuc (1-2 vs Csikszereda). Pe lângă succesele amintite anterior, formația de pe locul al șaptelea înaintea acestei runde a mai reușit să plece cu toate punctele de la Clinceni (4-1 vs Metaloglobus și 1-0 vs Unirea Slobozia) și de la Constanța (1-0 vs Farul). Acestora li se adaugă o remiză pe terenul celor de la Hermannstadt (2-2) și doar alte două eșecuri (1-2 vs Universitatea Craiova și 0-1 vs FC Argeș). Astfel, cu 33 de puncte în vistierie, ”U” speră ca duminică să continue forma bună în deplasare și să mai facă un pas spre play-off.
Chiar și așa, în față îi va sta o formație care nu a mai pierdut acasă din luna octombrie, când a cedat cu 0-2 în fața rivalei locale Rapid, aceasta fiind și singura înfrângere din acest sezon pe propriul teren pentru „câinii” pregătiți de Zeljko Kopic. „Alb-roșii” sunt pe locul al patrulea în ierarhia meciurilor disputate pe teren propriu, cu 21 de puncte din zece partide, reușind să câștige șase meciuri (4-3 vs FCSB, 2-0 vs Hermannstadt, 2-1 vs CFR, 4-0 vs Csikszereda, 1-0 vs Oțelul, 4-0 vs Metaloglobus) și să remizeze de trei ori (0-0 vs Botoșani, 1-1 vs UTA, 1-1 vs Farul). De asemenea, la meciurile de acasă, Dinamo se remarcă pe plan defensiv, încasând doar opt goluri în cele zece confruntări, ceea ce o plasează pe primul loc la acest capitol, la egalitate cu Botoșani, Argeș și FCSB.
Meciul de duminică va fi condus de la centru de Rareș George Vidican (Satu Mare), ajutat de asistenții Florin George Neacșu (Câmpulung Muscel) și Alexandru Vodă (Alba Iulia), în timp ce, în camera VAR se vor afla Sebastian Colțescu (București) și Vasile Marinescu (București), iar observatorul de arbitri va fi Cristina Babadac (Reșița).
Programul complet al etapei a 22-a
- Vineri | 20:00 | FC Argeș – FCSB 1 - 0
- Sâmbătă | 13:00 | Unirea Slobozia - UTA Arad 1 - 3
- Sâmbătă | 17:15 | FC Farul Constanța - AFC Hermannstadt 1 - 1
- Sâmbătă | 20:00 | FC Rapid - FC Metaloglobus
- Duminică | 15:30 | FK Csikszereda Miercurea Ciuc - FC Botoșani
- Duminică | 17:45 | FC CFR 1907 Cluj - SC Oțelul Galați
- Duminică | 20:30 | Dinamo București - FC Universitatea Cluj
- Luni | 20:00 | FC Petrolul - Universitatea Craiova

