21 martie 2026 12:27

AVANCRONICĂ | FC Argeș vs U Cluj, duel cu miză la vârful clasamentului din play-off

AVANCRONICĂ | FC Argeș vs U Cluj, duel cu miză la vârful clasamentului din play-off

FC Universitatea Cluj începe șirul deplasărilor din play-off la Mioveni, acolo unde o va întâlni sâmbătă, de la ora 20:30, pe una dintre revelațiile campionatului, FC Argeș. După ce și-au împărțit victoriile în sezonul regular, cele două formații au debutat cu dreptul în play-off și caută succesul care să le asigure un loc pe podium la finalul etapei secunde. Partida de pe „Stadionul Orășenesc” va putea fi urmărită în direct pe DigiSport 1 și Prima Sport 1.

Avancronica partidei FC Argeș vs FC Universitatea Cluj vă este prezentată de URBANO SHOPPING & LIVING.

„Șepcile roșii”, în căutarea celui de-al optulea triumf în fieful piteștenilor

FC Argeș și FC Universitatea Cluj s-au întâlnit pentru prima dată în 26 noiembrie 1961, atunci când, sub numele de Știința Cluj, echipa noastră a câștigat cu scorul de 2-1 pe terenul celor de la Dinamo Pitești, titulatura de la acea vreme a argeșenilor. Returul de la Cluj-Napoca a fost adjudecat tot de către „studenți”, într-o manieră mult mai categorică (5-1), acela fiind meciul care avea să consemneze debutul în prima ligă al unuia dintre jucătorii-simbol ai „vulturilor”, legendarul Nicolae Dobrin.

În ceea ce privește bilanțul total, balanța înclină în favoarea argeșenilor care au câștigat 28 dintre cele 61 de meciuri, în timp ce ”U” a obținut 23 de succese, iar alte zece dueluri s-au încheiat cu remize. Restrângând statistica la partidele găzduite de FC Argeș, „alb-violeții” au reușit să se impună de 19 ori din 30 de tentative, patru jocuri s-au terminat la egalitate, iar echipa noastră a plecat de șapte ori cu toate punctele în vistierie.

Nume diferite, aceeași istorie bogată: Cupa României din `65, apogeul întâlnirilor directe 

Dintre toate confruntările între adversarele de sâmbătă, fără îndoială cea mai importantă din întreaga istorie a fost și singura care s-a disputat cu un trofeu pe masă, și anume finala Cupei României din 11 iulie 1965. Pe un Stadion „Republicii” arhiplin, Știința Cluj (denumirea Universității de la acea vreme) a punctat prima prin Remus Câmpeanu, pentru ca avantajul „studenților” lui Andrei Sepci să se dubleze datorită golului înscris de Zoli Ivansuc. Țurcan a redus din diferență după pauză și i-a readus în joc pe cei de la Dinamo Pitești (denumirea lui FC Argeș de la acea vreme), dar „alb-negrii” au conservat rezultatul fără mari emoții și au adus la Cluj-Napoca primul și, momentan, singurul trofeu.

Bilanț echilibrat în trecutul recent

La nivelul primului eșalon, FC Argeș și FC Universitatea Cluj au fost față în față doar în cinci rânduri în ultimul deceniu. Mai întâi, după 23 de ani în care „studenții” și „vulturii” se întâlniseră doar în liga secundă, aceștia s-au duelat în Trivale în etapa a treia a stagiunii 2022-2023, duelul fiind adjudecat de piteșteni, care au revenit de la 0-1, scor consemnat încă din minutul 4, și s-au impus cu 3-1, grație unei „duble” semnate de Ișfan și a golului marcat de Arnold Garita, toate după eliminarea lui Florin Ilie, survenită cu cinci minute înainte de pauză.

Returul de pe Cluj Arena a început tot cu un gol înscris de Garita (18), dar, treptat, Universitatea, pregătită la acea vreme de Eugen Neagoe, a pus presiune pe apărarea oaspeților și a restabilit egalitatea în minutul 61 prin Remacle, acesta fiind, de altfel, și scorul final al partidei. Meciul din play-out a adus descătușarea „Șepcilor roșii” în fața argeșenilor, după ce același Remacle și Dragoș Tescan au marcat pe finalurile reprizelor și au securizat succesul echipei noastre.

Regăsite după mai bine de doi ani, Argeș și ”U” și-au impărțit victoriile în sezonul regular al acestei stagiuni, fiecare formație reușind să își apere avantajul terenului propriu. În tur, Argeș s-a impus cu 1-0, grație golului marcat de fostul „student”, Adel Bettaieb, în timp ce returul a fost câștigat de „Șepcile roșii”, care au deschis repede scorul prin Macalou (12), și-au dublat avantajul grație lui Stanojev (64), pentru ca aceeași extremă ivoriană (84) să închidă meciul la 3-1, după ce Sierra (66) i-a readus în joc pe oaspeți.

Play-off început ca din tun, de ambele părți

Atât formația condusă de Cristiano Bergodi, cât și trupa lui Bogdan Andone, au debutat cu dreptul în acest play-off, după ce au câștigat în fața celor de la CFR (2-1), respectiv pe terenul Universității Craiova (1-0). Astfel, ”U” a ajuns la 30 de puncte și era la egalitate cu poziția secundă înaintea etapei, în timp ce argeșenii, cu 28 de puncte, erau primii sub podium. În urma acestor victorii și a rezultatelor din această etapă, s-a ajuns ca echipa care se impune sâmbătă la Mioveni să aibă șansa de a fi singura cu șase puncte acumulate în primele două etape ale play-off-ului, ba mai mult chiar să urce pe o treaptă a podiumului la finalul rundei. În cazul unei remize, ”U” și-ar face loc pe poziția a treia, dar piteștenii ar rămâne pe 5, devansați fiind între timp de CFR, care s-a impus în duelul cu Rapid.

Partida de la Mioveni va fi arbitrată de o brigadă alcătuită din centralul Marcel Bîrsan (București) și asistenții Adrian Radu Ghinguleac (București) și Traian Ionuț Neacșu (București), în timp ce în camera VAR se vor afla Iulian Dima (București) și Claudiu Marcu (Constanța). Observatorul de arbitri va fi Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea).

Programul complet al etapei a doua din play-off

  • Joi | 20:30 | Dinamo București - Universitatea Craiova 0 - 1
  • Vineri | 21:45 | FC CFR 1907 Cluj - FC Rapid 1 - 0
  • Sâmbătă | 20:30 | FC Argeș - FC Universitatea Cluj
Pregătește-te de meci!
product_details
product_details
product_details
Echipament fotbal