09 mai 2026 12:39

AVANCRONICĂ | U Cluj vs Rapid. Un singur punct ne desparte de asigurarea prezenței într-o competiție europeană

AVANCRONICĂ | U Cluj vs Rapid. Un singur punct ne desparte de asigurarea prezenței într-o competiție europeană

FC Universitatea Cluj își continuă drumul spre calificarea, pentru al doilea sezon la rând, într-o cupă europeană, iar pentru a încheia ecuația are nevoie de minim un punct în confruntarea de sâmbătă, cu Rapid (ora 21:00). Totodată, la penultimul meci în fața propriilor suporteri din această stagiune, „studenții” caută să țină pasul cu liderul Universitatea Craiova, înaintea unei săptămâni care conține două confruntări de importanță majoră cu oltenii, în finala Cupei României și Superligă. Până atunci, avem nevoie de voi toți în tribune la meciul de sâmbătă! Împre”U”nă suntem mai puternici! Biletele sunt disponibile aici.

Avancronica partidei FC Universitatea Cluj vs Rapid vă este prezentată de URBANO SHOPPING & LIVING.

Cu un succes în această etapă, egalăm situația în bilanțul total al confruntărilor

Duelul dintre ”U” și Rapid este unul dintre cele mai vechi și mai disputate dueluri din fotbalul românesc. Prima întâlnire directă între adversarele din această rundă datează din sezonul 1933-1934, a doua stagiune în care campionatul național se desfășura în sistem divizionar. În turul acelui campionat, în data de 26 noiembrie 1933, Universitatea, cu Adalbert Molnar la cârmă, s-a impus cu 2-1, grație reușitelor semnate de Grațian Sepi și Silviu Ploeșteanu. În retur, bucureștenii s-au revanșat și au câștigat cu 1-0 prin golul lui Geza Medve.

„Șepcile roșii” și „alb-vișiniii” sunt protagonistele celui mai longeviv duel încă activ din fotbalul românesc, întrucât partida din această etapă de Superligă este cea cu numărul 104 pe prima scenă între aceste echipe, la aproape 93 de ani de la prima confruntare directă. Balanța este în continuare înclinată în favoarea giuleștenilor, care au ieșit învingători de 43 de ori, număr de victorii la care poate ajunge și ”U” în cazul în care păstrează toate punctele la Cluj-Napoca după confruntarea de sâmbătă, istoria comună fiind completată de alte 18 remize.

Fără înfrângere în ultimele trei meciuri acasă cu giuleștenii. Cel mai recent eșec, cu Rapidul lui Bergodi

Pe lângă seria formidabilă pe care echipa noastră o păstrează „vie” în Giulești, cu cinci victorii la ultimele cinci vizite, statistica recentă este favorabilă „Șepcilor roșii” și la partidele de pe Cluj Arena. În cele mai recente trei deplasări ale Rapidului pe malul Someșului, Universitatea a reușit să se impună o dată și să obțină două remize, făcând astfel ca meciul din iulie 2023, de la Mediaș, să consemneze ultimul succes al formației din Capitală cu ”U” gazdă. Un aspect interesant al acelei întâlniri este reprezentat de prezența pe banca adversarilor noștri a actualului tehnician al „studenților”, Cristiano Bergodi.

Revenind la partidele de la Cluj, această serie de invincibilitate a început chiar cu o victorie, în prima zi a lunii februarie 2025, când Masoero a deblocat tabela încă din minutul 20. Christensen a egalat aproape de finalul primei reprize, dar punctele au rămas în dreptul lui ”U” grație reușitei lui Thiam din a doua parte a meciului. Trei luni mai târziu, în ultima etapă a play-off-ului, cu locul în preliminariile Conference League deja asigurat, ”U” a început mai greu și s-a văzut condusă după penalty-ul transformat de Burmaz (36), însă a revenit până la pauză, prin același Masoero (39) și un autogol semnat de Braun (45+2). Chiar și așa, deznodământul a fost stabilit de Petrila, care a restabilit egalitatea cu 20 de minute înainte de final, iar actualul sezon a debutat, în ceea ce privește duelurile dintre ”U” și Rapid, cu o remiză „albă” pe Cluj Arena, consemnată în luna septembrie a anului trecut.

La un punct distanță de cupele europene și de egalarea celui mai bun sezon din istorie

Cu 42 de puncte în dreptul său, Universitatea se afla pe poziția a doua înaintea acestei etape, la nu mai puțin de opt lungimi distanță de echipa clasată pe locul al patrulea, Dinamo București. Având în vedere că niciuna nu a beneficiat de rotunjire înainte de începutul play-off-ului, ”U” ar avea câștig de cauză în cazul puțin probabil al unei egalități, deoarece a încheiat sezonul regular pe o poziție superioară, ceea ce înseamnă că echipa noastră mai are nevoie de un singur punct pentru a-și asigura poziția pe podium și a egala cea mai bună performanță din istoria clubului la nivel de primă ligă, și anume ocuparea locului al treilea la finalul stagiunii 1971-1972. Ținând cont de finala „studențească” din Cupa României, dintre Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, prezența pe podium devine similară cu participarea în cupele europene. Astfel, cu minim un punct câștigat în duelul de sâmbătă, ”U” își asigură prezența cel puțin în preliminariile UEFA Conference League, competiție în care „alb-negrii” au evoluat și în sezonul actual.

Confruntarea de pe Cluj Arena va fi arbitrată de o brigadă condusă de Rareș George Vidican (Satu Mare), ajutat de asistenții Radu Adrian Ghinguleac (București) și Alexandru Ioan Corb (Satu Mare). În camera VAR se vor afla Sorin Costreie (Voluntari) și Andrei Florin Chivulete (București), iar ca observator de arbitri a fost delegat Marcel Savaniu (Satu Mare).

Programul complet al etapei a opta din play-off

  • Vineri | 21:00 | FC CFR 1907 Cluj - Universitatea Craiova 0-0
  • Sâmbătă | 21:00 | FC Universitatea Cluj - FC Rapid
  • Duminică | 19:00 | Dinamo București - FC Argeș
Pregătește-te de meci!
product_details
product_details
product_details
Echipament fotbal