23 octombrie 2025 13:00

Benvenuto a "U"! Cristiano Bergodi este noul antrenor al "Șepcilor roșii"

Benvenuto a "U"! Cristiano Bergodi este noul antrenor al "Șepcilor roșii"

FC Universitatea Cluj anunță numirea lui Cristiano Bergodi (61 de ani) în funcția de antrenor principal. Câștigător a patru trofee în fotbalul românesc, tehnicianul italian a semnat astăzi un contract ce se întinde până în 2027.

300 de meciuri în primele două ligi din Italia ca jucător

Născut la Bracciano, o comună din provincia Lazio, în 14 octombrie 1964, Cristiano Bergodi a făcut primii pași în fotbal la juniorii lui Lazio și a continuat în academia celor de la Pescara, pentru care a și debutat în fotbalul mare, în liga a doua a fotbalului italian, în stagiunea 1984-1985.

Fundaș central de meserie, Bergodi a evoluat pentru Pescara timp de cinci sezoane, dintre care trei în Serie B și două în Serie A, bifând nu mai puțin de 114 meciuri în tricoul alb-albastru, reușind și patru goluri.

Evoluțiile sale le-au atras atenția celor de la Lazio, care l-au transferat în vara anului 1989, iar noul nostru antrenor nu a avut nevoie de prea mult timp pentru a se adapta, jucând în 34 de meciuri în toate competițiile în primul sezon alături de „biancocelesti”.

Cristiano Bergodi in tricoul lui Lazio
Cristian Bergodi, în tricoul lui Lazio | Foto: laziowiki.org 

A fost doar prima dintre cele șapte stagiuni petrecute de Bergodi în capitala Italiei, totalizând 186 de prezențe în tricoul lui Lazio, unde a purtat inclusiv banderola de căpitan.

A urmat transferul la Padova, penultima echipă din cartea sa de vizită, ca fotbalist. S-a retras în 2000, după o scurtă experiență în Malta, la Sliema Wanderers.

Cariera managerială, începută în Italia. Primul mandat de „principal”, la FC Național

Bergodi și-a început cariera în antrenorat la Imolese (2002-2003) și Sassuolo (2003-2004), iar în vara lui 2004 a devenit secund al echipei la care și-a petrecut cea mai mare parte din perioada de fotbalist, Lazio. A ocupat aceeași poziție și la Lecce, urmând ca, din noiembrie 2005, să bifeze prima experiență în România, ca “principal” la FC Național. Impactul italianului s-a simțit imediat la clubul bucureștean, care a terminat pe locul 6 în prima ligă și a jucat o finală de Cupa României, pierdută în fața celor de la Rapid București (0-1), rămânând până azi singura finală pierdută de Bergodi din postura de antrenor.

La finalul sezonului, a părăsit-o pe FC Național, iar pentru Bergodi au urmat mandate la CFR, Rapid, Politehnica Iași și Steaua București. Alături de Rapid, Bergodi a cucerit primul său trofeu ca antrenor, triumfând în Supercupa cu Dinamo, unde „vișiniii” s-au impus la loviturile de departajare, după ce tabela a arătat 1-1 la capătul celor 120 de minute.

După 76 de meciuri în două mandate la Modena, 15 partide la Pescara și alte 20 de confruntări la Brescia, tehnicianul din peninsulă s-a întors în România în primăvara lui 2015, pentru al doilea mandat pe banca giuleștenilor, urmat de 15 meciuri pe banca celor de la ASA Târgu Mureș.

A revenit în țara natală pentru a-i pregăti, din nou, pe cei de la Modena, însă oferta de la Voluntari a consemnat reîntoarcerea sa în România. Din noiembrie 2018 până în ianuarie 2020, a strâns 49 de meciuri ca antrenor al ilfovenilor, patru luni mai târziu semnând cu Universitatea Craiova.

Trei trofee pe banca lui Sepsi 

Cristiano Bergodi a semnat cu Sepsi în toamna lui 2021, iar în primul sezon la formația covăsneană a cucerit din nou Cupa României, într-o finală cu fosta sa echipă, FC Voluntari (2-1), după ce, în semifinale, a trecut de Universitatea Craiova (3-1 la general).

Stagiunea 2022-2023 a fost aproape perfectă pentru Bergodi și Sepsi și a început cu un alt trofeu, Supercupa României, adjudecată după o „remontada” în fața CFR-ului (2-1). Stagiunea a continuat cu calificarea în play-off-ul Superligii și „apărarea” trofeului Cupei României, în urma finalei de la Sibiu împotriva echipei noastre, câștigată după loviturile de la departajare.

Rapid, cea mai recentă experiență a lui Bergodi

După plecarea de la Sfântu Gheorghe, Cristiano Bergodi a preluat banca Rapidului pentru a treia oară în august 2023, unde a stat pe bancă în 37 de partide și a obținut calificarea în play-off-ul sezonului 2023-2024 de pe poziția secundă.

Staff-ul lui Cristiano Bergodi la Universitatea Cluj:

  • Luigi Ciarlantini - antrenor secund
  • Eugeniu Cebotaru - antrenor secund
  • Eugen Cătalin Anghel - antrenor cu portarii
  • Flavius Nistor - preparator fizic
Pregătește-te de meci!
product_details
product_details
product_details
Echipament fotbal