Bergodi are „cheia” partidei cu FC Argeș: „Să jucăm cu multă încredere și determinare”
FC Universitatea Cluj și FC Argeș deschid etapa a șaptea a play-off-ului Superligii, sâmbătă, de la ora 20:30, pe Cluj Arena. Biletele pentru acest meci sunt disponibile aici.
Cu o zi înainte, antrenorul echipei noastre a prefațat acest duel și a analizat atât adversarul, cât și contextul în care se va desfășura această partida.
„E o finală, pentru că e primul meci și cel mai important pe care îl vom juca după aceste două înfrângeri. din campionat, cu Dinamo și cu CFR. E un meci foarte, foarte important pentru a pune presiune pe Craiova, care, în acest moment, merită primul loc. Noi trebuie să jucăm cu multă încredere și determinare, fără alibiuri. După mai sunt trei meciuri, patru cu finala de Cupă și atunci va fi un meci greu. Nu știu cum găsim echipa de la Argeș, dar cred eu că au orgoliu, au tot ce trebuie pentru un meci de fotbal și vin aici pentru a câștiga toate cele trei puncte.
E adevărat că probabil sunt supărați, pentru că oricum nu au primit licența pentru cupele europene, dar tot e un meci de fotbal, care se joacă pe teren, cu o echipă agresivă. Ei vor juca orgolios și vor merge la luptă, nu vor să piardă meciul, sigur vor să câștige. Și atunci contează puțin, când intri pe teren, faptul că nu ai licență, că nu poți să mergi în cupele europene. Au văzut asta, că nu au licență, dar tot rămâne, în primul rând, un meci de fotbal. Atunci, eu cred că, fiind o echipă agresivă, bună, care ne-a creat probleme, va fi un meci greu. Eu cred că toate echipele de acolo vor lupta pentru locul 4, Dinamo și Rapid, pentru că oricum Rapid are meciuri importante, toate meciuri directe.
În două meciuri cu ei, unul l-am câștigat cu noroc, adică după greșeala portarului, celălalt, din semifinala de Cupă, l-am câștigat la penalty. Asta ne arată că va un meci foarte greu, pentru că oricum e o echipă împotriva căreia nu e ușor să joci bine, pentru că este o echipă foarte agresivă. FC Argeș stă foarte bine din punct de vedere fizic, pentru că aleargă mult și are jucători buni, un antrenor bun. Ne așteaptă un meci greu, mai ales dacă nu intrăm cu determinarea necesară, focusați bine pe ceea ce trebuie să facem. Noi trebuie să câștigăm meciul nostru, să punem un pic de presiune", a declarat Bergodi la conferința de presă.
Tehnicianul „Șepcilor roșii” a explicat forma mai puțin reușită din ultima săptămână și spune că moralul jucătorilor a revenit la cote înalte.
„Erau apăsați, normal, pentru că au pierdut o ocazie mare. Dar, repet, aceste trei meciuri, pornind de la meciul cu Dinamo, fiecare a avut motivele sale. Cu Dinamo a fost un meci așa și așa, care se putea termina și cu o remiză.
Apoi am trecut prin 120 de minute și ne-a fost greu, normal, cu CFR și la aceeași intensitate pe care o avea CFR, care s-a antrenat toată săptămâna. Asta contează mult la sfârșitul campionatului, faptul că ai una-două zile în plus de recuperare, dar pentru noi nu trebuie să fie un alibi. Am pierdut, dar, din păcate, am jucat trei meciuri la rând și a fost greu pentru noi.
Acum avem două cicluri săptămânale bune, în care ne-am antrenat și ne vom antrena bine și după aceea avem încă o săptămână foarte grea: Rapid, finala și apoi meciul de campionat cu Craiova. După aceea se termină campionatul cu Dinamo acasă. Atunci va fi greu, dar sunt încrezător, adică nu avem probleme, suntem bine fizic.
E normal că moralul era un pic afectat. Erau apăsați jucătorii după meci, dar și-au revenit. Ieri am vorbit cu ei și le-am zis că e important să se focuseze pe acest meci. E foarte important să punem presiune pe Craiova, pentru că deja sunt acolo sus, dar în fotbal se poate întâmpla orice în orice moment.”
Italianul de pe banca echipei noastre a vorbit și despre starea de sănătate a lui Jovo Lukic și Issouf Macalou.
„Jovo pentru moment lipsește, dar sperăm să îl recuperăm pentru meciul cu Rapid, pentru că după avem și meciul de Cupă, la o distanță de trei-patru zile. Macalou cred eu că stă binișor, să spunem așa, e recuperat. Vedem dacă poate începe mâine, asta nu știu, nu dau imediat un răspuns. Nu știu asta, dar vom vedea. Oricum, Macalou e un jucător important, dar trebuie să fie refăcut 100%. După absența asta, cu pierderea tatălui lui, a pierdut șapte-opt zile, din păcate și încă nu s-a refăcut 100%, dar e un jucător foarte important, ca și alții, și sperăm că ne vom folosi de el”, a mai spus principalul „studenților”.
De asemenea, Bergodi și-a amintit cum a trăit finala de Cupă din 2023, de la Sibiu, acolo unde va reveni peste 13 zile ca antrenor al echipei noastre.
„Eu îmi aduc aminte, de exemplu, cu Sepsi, când am jucat împotriva lui ”U” Cluj, era tot stadionul de la ”U” Cluj și noi aveam numai o peluză. Acum se va împărți probabil jumătate-jumătate, pentru că au și ei mulți suporteri craioveni și va fi greu, dar e normal, e o finală de Cupă. Cred eu că toată lumea vrea să câștige, toată lumea vrea să vadă acest meci și va fi o atmosferă foarte frumoasă la Sibiu.”

