Bergodi, interviu EXCLUSIV din Antalya | Antrenamente cu gândul la play-off: „Va fi o luptă grea, avem un program infernal” / Mesaj pentru fani: „Sunt suporteri pătimași și îi aștept să umple stadionul”

Printre sesiunile de antrenament din cantonamentul din Antalya, antrenorul Cristiano Bergodi a oferit un interviu în exclusivitate pentru UCluj TV în care a numit obiectivele sale pentru 2026 alături de ”U”, dorințele pe plan individual, dar a făcut și o scurtă încursiune în copilăria sa și a rememorat cele mai importante momente ale carierei, atât ca jucător, cât și ca tehnician.

Venit la Universitatea la finalul lunii octombrie, mai exact în data de 23, Bergodi a revitalizat echipa și a reușit să o readucă în lupta pentru play-off, în urma unui bilanț incredibil: șase victorii, o remiză și o singură înfrângere în Superligă, cărora li se adaugă un succes și un rezultat de egalitate în grupa C a Cupei României. Chiar și așa, antrenorul italian pune rezultatele pozitive pe seama elevilor săi.

„Nu mă așteptam la așa parcurs. Normal că am venit cu gândul să fac o treabă bună, dar sincer nu mă așteptam să facem atâtea puncte în meciurile pe care le-am jucat. Eu mă bucur, meritul este al jucătorilor, ei sunt principalii actori, nu antrenorul. Antrenorul trebuie să nu greșească, să nu facă prostii când alege primul 11, când face schimbări. Normal că trebuie să știe această meserie, dar pe teren se duc jucătorii și e foarte important să ai jucători buni. Dacă ai jucători buni, sunt mai multe șanse să devii un antrenor bun.

Jucătorii au căpătat mai multă încredere. S-au schimbat (lucruri în vestiar-n.n.), dacă nu erau probleme, nu eram aici. Oricum, ceea ce a făcut Sabău anul trecut a fost un lucru extraordinar, ajungând în cupele europene cu această echipă de tradiție din România. Eu am găsit un grup care avea puțină încredere, pentru că nu erau rezultate.

Acum, ne jucăm șansa de a lupta pentru un loc în play-off. Suntem acolo, e adevărat că sunt și alte echipe bune, care joacă un fotbal frumos. Va fi o luptă grea, mai ales că noi avem un program infernal, dar suntem încrezători. Aceste rezultate ne-au dat mai multă încredere, iar jucătorii sunt conștienți de valoarea lor și asta e bine pentru început. Sperăm că vom face lucruri bune.”

Foarte prezent și implicat în găsirea soluțiilor potrivite pentru echipă de la sosirea la ”U”, Bergodi e încântat și de reîntâlnirea cu orașul. Totodată, acesta și-a adus aminte de atmosfera creată de fanii „studenților” la finala de Cupă de la Sibiu din 2023, împotriva lui Sepsi, condusă atunci de pe bancă chiar de actualul tehnician al Universității.

„Am fost conectat cu Clujul din 2007, pentru că și cu CFR am trăit o istorie frumoasă, când am dus echipa pentru prima dată în cupele europene. Am revenit acum și am văzut un oraș complet schimbat, în bine. Nu m-am plimbat mult, pentru că sunt la stadion aproape de dimineața până seara, dar când am fost în Centru, mi-a plăcut că am revăzut toate clădirile. Îmi place mult Clujul.

Îmi aduc perfect aminte finala de la Sibiu, pentru că a fost o atmosferă frumoasă. În peluza din stânga noastră erau fanii de la Sepsi, iar în restul stadionului era plin de suporterii lui ”U” Cluj. Au făcut și coregrafie la început și a fost foarte frumos. Noi am avut puțin noroc că portarul nostru a apărat două penalty-uri, dar meciul a fost bun și sper acum să joc măcar o finală de Cupă cu ”U” Cluj”, a declarat Cristiano Bergodi.

De asemenea, artizanul unui final de an entuziasmant al „alb-negrilor” a transmis un mesaj suporterilor care nu s-au ferit să își arate aprecierea față de antrenorul echipei favorite, la ultimele partide din 2025.

„Pentru ei am același mesaj: să fie lângă echipă, să nu critice până la final, să fie alături de jucători. Știu că sunt suporteri pătimași și îi aștept să umple stadionul. Din cauză că nu erau rezultate până acum, era normal să nu fie așa mulți oameni la stadion când jucăm acasă, dar eu sper că încet-încet le vom recăpăta încrederea. Noi trebuie să-i facem să revină la stadion, prin evoluțiile noastre, pentru că sunt suporteri importanți și e un aspect important pentru echipă să aibă fanii aproape.”

Totodată, Cristiano Bergodi și-a amintit obiceiurile copilăriei sale și a accentuat legătura specială pe care o avea cu tatăl său.

„Copilăria în Bracianno a fost frumoasă, erau anii `70. Eu sunt născut în `64, nu mi-a lipsit nimic, părinții mei au fost două persoane extraordinare. Prin tot ce fac eu acum, trebuie să îl mulțumesc pe tatăl meu, pentru că a murit acum câțiva ani și am rămas doar cu mama. Ei au făcut un sacrificiu mare, pentru că tata lucra la o firmă franceză de elicoptere, se ocupa cu partea tehnică a motoarelor de elicoptere. Era foarte mult timp plecat și când venea, imediat mă aducea la Roma. Tot timpul făceam cu el naveta Roma-Bracciano, a făcut un sacrificiu mare și trebuie să îi mulțumesc și acum”, a rememorat, cu emoție, principalul „Șepcilor roșii”.

Actualul antrenor al Universității a făcut o incursiune în timp și a povestit primele sale amintiri legate de fotbal, dar și felul în care a ajuns jucător profesionist și sentimentele care l-au încercat pe copilul de mingi al lui Lazio, ajuns fotbalist important al „biancoceleștilor”.

„Pasiunea mea pentru fotbal a început de când eram copil, pe la nouă ani. Am început în satul meu, Bracciano, unde eu trăiesc și acum, iar un fost jucător bătrân de la Lazio m-a dus acolo, după doar un an în care am jucat pentru satul meu. Am mers la Lazio, am început imediat, pentru că eram un copil bun, cu talent. Am stat acolo trei ani și jumătate, la juniorii lui Lazio, după care am plecat într-un alt cartier din Roma, a cărei echipă mare juca în acea vreme în liga a treia. Apoi am trecut la Pescara, acolo am intrat în fotbalul profesionist. După ce am jucat doi ani la echipa a doua, în 1984 mi-am început cariera alături de seniorii de la Pescara, care erau în Serie B.

Ca idol, a fost o legendă în Italia pe care am apreciat-o: Giorgio Chinaglia, atacant în anii `70. Când eram la Lazio, eram copil de mingi pe Olimpico și atunci pentru mine era un vis să fiu copil de mingi lângă jucătorii de la Lazio în 1974, de exemplu, când aveam zece ani și Lazio a câștigat primul titlu în Italia, cu o echipă extraordinară, iar atacant era acest Giorgio Chinaglia. Era o legendă, iar eu îl iubeam.

A fost un lucru incredibil să ajung să joc pentru Lazio. Mi-am început cariera de jucător profesionist la Pescara, unde mi-am terminat junioratul. Am debutat în liga a doua, dar la început nu jucam foarte des. După a venit un antrenor important, Giovanni Galeone, și el a decis să joc titular. În sezonul 1986-1987 am câștigat liga a doua și am mers în Serie A, unde au fost doi ani foarte buni cu Pescara. La un moment dat, în sezonul 1989-1990, directorul sportiv de la Lazio l-a sunat pe tatăl meu. Nu eram acasă și când am venit, a zis tatăl meu: „uite, Lazio caută un fundaș”. Pentru mine a fost un lucru extraordinar, era visul meu să ajung la Lazio. Când am început, la zece ani, am stat trei ani la Lazio și după, la 25 de ani, am ajuns la echipa mare a lui Lazio, iar acesta a fost un vis îndeplinit.

E incredibil procesul de maturizare al unui jucător, eu la zece ani eram atacant. Eram înalt, firav și m-au pus atacant. Dădeam goluri și acolo jucam la Lazio la 13-14 ani. La 15-16 ani, la Pescara, un antrenor m-a trecut mijlocaș, jucam cu numărul 3 pe tricou, un fel de inter. Eram bun din punct de vedere tehnic, am fost cu echipa mare într-un cantonament și antrenorul Enrico Catuzzi mi-a zis: „joacă în spate, fundaș central”, pentru că eram destul de lent pentru înălțimea mea, dar aveam simțul tactic, cu capul mă descurcam, aveam plasament și am rămas fundaș. Am debutat ca fundaș și am făcut o carieră pe poziția aceea, un lucru ciudat, dar asta arată cum se poate dezvolta un jucător dacă găsește antrenorii potriviți la juniori, care știu să pună în evidență caracteristicile fizice și tehnice ale fotbalistului”, a completat cel care a și purtat banderola de căpitan în tricoul echipei sale de suflet.

Întrebat dacă e mai benefic pentru un antrenor să fi avut o carieră de fundaș, pentru un plus de viziune, adus de privirea terenului în ansamblu, Bergodi a spus:

„Da, cei mai buni antrenori sunt fundași, fără să mă includ pe mine pe această listă. Fundașii, fiind în spate, văd echipa cum se mișcă, dar și mijlocașii, pentru că sunt în centrul acțiunii. În Italia se spune că portarii devin greu antrenori, pentru că nu sunt în centrul jocului, dar pentru fundași e foarte important că văd cum se desfășoară tot jocul.”

Tehnicianul italian a recunoscut că cele mai frumoase momente din cariera sa de antrenor de până acum au fost trăite chiar în România.

„Au fost aici în România, chiar dacă m-am salvat de la retrogradare în liga a 3-a din Italia, când mi-am început cariera, în 2000. Deja sunt 25 de ani de când antrenez, dar probabil cele mai mari satisfacții, din punct de vedere sportiv, au fost când am câștigat aceste patru trofee. Prima dată am câștigat Supercupa României cu Rapid, împotriva lui Dinamo, în 2007. După, a fost perioada de la Sepsi în care am câștigat 3 trofee în 18 luni. A fost frumos și asta e perioada cea mai bună. Eu consider toată această istorie a mea în România, din 2005, de când am venit prima oară, până acum, când am revenit după un an și ceva de pauză, drept o poveste frumoasă.

Întâmplător, am ajuns în România. Aveam un prieten, Renzo Rossi, care a fost și colaboratorul meu și el m-a adus aici în România, deoarece îl cunoștea la acea vreme pe președintele de la FC Național București și acolo am reușit, încet-încet. Nu îi știam din România decât pe Hagi, Sabău, Răducioiu, pentru că i-am întâlnit când erau la „Brescia romena”, cu Mircea Lucescu antrenor și eu eram la Lazio. Nu cunoșteam bine România, sincer, dar am venit pentru că am pasiune pentru această meserie și am zis că vin aici și vedem, iar apoi am început această poveste fabuloasă și am ajuns să trăiesc 20 de ani aici în România. După Steaua, în 2010, m-am întors în Italia, am antrenat la Modena, Brescia, Pescara, după m-am întors aici. Sunt recunoscător fotbalului românesc, pentru că am cunoscut mulți oameni importanți. Îi respect, ei mă respectă, și suporterii m-au respectat pe unde am fost, m-au primit bine și asta pentru mine e o mândrie.

Fotbalul a crescut (față de când a venit în România-n.n.), acum e și o viteză mai mare, s-a dezvoltat tot fotbalul din Europa. În vremea aceea, 2005-2006, erau jucători care acum sunt președinți, conducători, directori sportivi, erau jucători buni la Dinamo, Steaua, dar acum e mai multă viteză de joc și tot s-a dezvoltat”, a mai spus principalul „Șepcilor roșii”.

La doar câteva zile după trecerea în 2026, Bergodi și-a făcut și o listă de dorințe pentru noul an.

„Individual, îmi doresc sănătate pentru mine, pentru familia mea, pentru mama, care e singură acum. Sunt frații mei acolo, dar nu e ușor, pentru că lucrează. Eu sunt foarte legat de părinți. Tata, din păcate, a murit, dar mama sper să trăiască mult. Îmi doresc sănătate și pentru copiii mei, care acum sunt mari, unul deja antrenează la echipele de juniori ale lui Lazio și mă bucur că vrea să facă și el asta. Antrenează acolo și îmi place că are această pasiune. Sper ca toți cei trei băieți ai mei să fie sănătoși.

După, în general, pentru meseria mea, sper că vom ajunge în play-off și vom avea un parcurs bun în Cupă, pentru că suntem angrenați și în această competiție și avem un meci dificil în februarie, când vom lupta pentru calificare, cu Oțelul Galați.”