02
aprilie
2019
12:00
Bun venit, Sebastian Chitoșcă!

Mijlocașul stânga Sebastian Chitoșcă (26 de ani) a semnat, astăzi, un contract valabil până în vară cu FC Universitatea Cluj.
Jucătorul sosit de la FC Botoșani, care a efectuat deja primele antrenamente sub comanda lui Bogdan Lobonț și Adrian Iencsi, a mai jucat, de-a lungul carierei, pentru Ceahlăul Piatra Neamț, CSM Roman, FCSB, FC Voluntari și FC Brașov.
“Am venit la Universitatea Cluj cu încredere și entuziasm, e un pas înainte în cariera mea. Am ajuns la un club cu tradiție, pe care l-am întâlnit de multe ori în Liga 1. Sper din toată inima să fac o treabă bună alături de colegii mei, de staff și de conducere, iar la finalul acestui sezon să promovăm”, ne-a declarat jucătorul de bandă stângă.
Îi urăm bun venit și să ne bucurăm de cât mai multe succese! Multă baftă, Sebastian!
Pregătește-te de meci!



Echipament fotbal