CRONICĂ CFR vs U Cluj 3-2 | Derby cu multe goluri în Gruia
FC Universitatea Cluj a fost învinsă, scor 2-3, de către rivala locală CFR, în meciul din cadrul etapei a 26-a a Superligii. Golurile echipei noastre au fost marcate de Nistor (29) și Drammeh (83).
Partida din Gruia găsea ambele formații în mare formă și, cu doar cinci etape înaintea finalului de sezon regular, urma să cântărească mult în economia calculelor pentru o clasare în play-off. Formația gazdă a fost cea care a început mai bine meciul și a deschis scorul în minutul 5, prin Damian Djokovic, marcator și la duelul din tur. La fel ca în confruntarea de la finalul lunii octombrie, croatul a deblocat tabela grație unei lovituri de cap din interiorul careului. La una dintre următoarele acțiuni periculoase, „vișiniii" au mai punctat o dată prin Lorenzo Biliboc (10), care a trimis plasat la colțul lung, după ce mingea a rămas norocos la el în urma unui șut expediat de Cordea și blocat inițial de Cristea.
Chipciu (12) și Mendy (25) au dat semnalele revenirii, dar Sinyan, întâi și mai apoi Popa s-au opus și au păstrat scorul stabilit de Djokovic și Biliboc. Până la urmă, a venit și golul Universității, în minutul 29, tot după o cursă a căpitanului „studenților" în banda stângă. Mingea a ajuns la Nistor, iar decarul echipei noastre l-a învins de la mare distanță pe goalkeeper-ul gazdelor.
Au urmat șuturile lui Cordea și Chipciu, pe lângă poartă, respectiv în brațele lui Popa și meciul se îndrepta spre pauză, cu Universitatea în control, în încercarea de a egala. Golul a venit însă, din nou, în poartă cealaltă și a fost semnat de Camora (43), care a profitat de o neatenție a lui Macalou și a trimis imparabil.
Înaintea părții secunde, Cristiano Bergodi a optat pentru o triplă modificare: Bic, El Sawy și Lukic au intrat în locurile lui Mendy, Trică și Codrea. După golul anulat al lui Aliev din minutul 60, echipa noastră a fost din nou aproape de a reduce din diferență. Lukic a dominat spațiul aerian la o centrare a lui Nistor și a trimis cu capul înspre colțul lung, dar Popa a deviat mingea în corner. Faza s-a prelungit, balonul a ajuns tot la atacantul bosniac, dar reluarea din „foarfecă" a acestuia a luat la țintă stâlpul porții și Sinyan a îndepărtat ulterior pericolul.
Stanojev (63) și-a făcut și el apariția pe teren pentru un plus de prospețime, "U" a trecut la un sistem 4-2-4, însă următoarea șansă a fost a gazdelor, prin Slimani (72), care a trimis alături din marginea careului. Nou-intratul Stanojev (81) a răspuns cu o execuție de la limita careului mic, dar Popa a închis bine unghiul și a blocat încercarea sârbului.
Până la urmă, golul de 2-3 a venit în minutul 83, în urma încă unui duel aerian câștigat de Lukic. Bosniacul a reluat cu capul la o lovitură de colț, Popa a respins din nou, dar de această dată în piciorul lui Drammeh, iar mingea a ricoșat în plasă.
În ciuda unei posesii majoritare (70%-30%), "U" nu a mai reușit să înscrie și partida s-a terminat cu victoria gazdelor, scor 3-2, după bara lui Cordea din minutul 90 și eliminările aceluiași Cordea și a antrenorului Cristiano Bergodi în urma unui conflict generat de jucătorul feroviar în secvențele de final.
După acest meci, "U" rămâne cu 42 de puncte și nu poate părăsi locurile de play-off la finalul acestei runde. Pentru echipa noastră urmează un meci decisiv în ultima etapă a grupei de Cupa României, împotriva celor de la Oțelul Galați, miercuri, de la ora 20:00, iar biletele sunt disponibile aici.
CFR-FC Universitatea Cluj 3-2 (3-1)
Echipa de start: Gertmonas – Mikanovic (Fabry, 82), Cristea, Cisse, Chipciu – Drammeh, Codrea (Lukic, 46), Nistor (Stanojev, 63) – Macalou, Trică (El Sawy, 46), Mendy (Bic, 46)
Rezerve neutilizate: Lefter, Coșa – Chinteș, Coubiș, Toșca, Simion, Gheorghiță
Antrenor: Cristiano Bergodi

