CRONICĂ Dinamo vs U Cluj 2-1 | Înregistrăm primul eșec din play-off
FC Universitatea Cluj pleacă fără punct de la București, după ce a fost învinsă de Dinamo, cu scorul de 2-1. Pentru formația noastră a punctat Trică în minutul 84, pe când gazdele se aflau în dublu avantaj.
Pe principiul „echipa câștigătoare nu se schimbă”, Cristiano Bergodi a apelat în partida din Capitală la același prim 11 folosit cu șase zile în urmă în succesul categoric împotriva Universității Craiova (4-0), iar prima acțiune periculoasă i-a aparținut lui Mikanovic. Găsit liber în banda dreaptă în al doilea minut de la start, croatul a centrat pripit în piciorul lui Stoianov, cu toate că Stanojev aștepta liber în centrul careului.
În replică, Pop (4) a trimis moale cu capul, în brațele lui Gertmonas, dar prima mare ocazie a meciului a fost semnată de Cîrjan (10), care a fost găsit de Opruț în apropierea punctului cu var și a trimis puțin pe lângă stâlpul stâng al porții „studenților”.
După mai multe momente de posesie ale gazdelor, dar fără alte șanse mari consemnate, a venit rândul echipei noastre să amenințe defensiva adversă, prin unul dintre cei mai în formă jucători ai săi, însă Stanojev a șutat puțin peste bara transversală a buturilor lui Epassy, dintr-o poziție favorabilă, de la marginea careului.
Același fotbalist de bandă sârb a apărut la finalizare și în minutul 33, când Mendy l-a lansat în adâncime și l-a pus în poziție iminentă de gol, dar acesta a șutat alături, urmând ca asistentul de pe acea parte să semnalizeze o poziție de offside la fotbalistul „alb-negrilor”. Treptat, Universitatea a „furat” din secvențele de posesie ale dinamoviștilor și a mai bifat o ocazie importantă în minutul 42 prin cealaltă extremă, însă execuția elegantă a lui El Sawy a ocolit de puțin spațiul porții „câinilor”.
Repriza s-a încheiat așa cum a și început, cu ”U” într-un bloc defensiv aproape ireproșabil, greu de penetrat, în așteptarea contraatacurilor care să deblocheze tabela, rămasă neschimbată în primele 45 de minute de pe cel mai mare stadion al țării.
Sfertul de oră de debut al reprizei secunde s-a desfășurat în același registru, cu puține faze de poartă și multă prudență tactică, iar pentru a aduce un plus de prospețime, care să „spargă” defensiva celor de la Dinamo, antrenorul Universității a apelat la două schimbări și i-a introdus pe Codrea și Macalou în locurile lui Drammeh și Stanojev.
Odată cu intrarea în ultima parte a duelului din etapa a cincea a play-off-ului, ”U” a căutat să urce liniile în căutarea tuturor punctelor, cu precădere grație curselor proaspătului Macalou, dar fără finalitate clară. Cu toate că italianul de pe banca echipei noastre a mutat ofensiv și a apelat la Trică, în locul lui El Sawy, cea care a marcat a fost Dinamo, prin Cîrjan (75), care l-a învins pe Gertmonas cu un șut din voleu, în urma unei recuperări a lui Armstrong, urmate de o centrare perfectă.
Execuția curată a „decarului” gazdelor a fost replicată de la o distanță puțin mai mare de colegul său, Musi, șase minute mai târziu, Dinamo reușind astfel să ducă scorul la 2-0. Dublul avantaj nu a ținut prea mult, întrucât Trică (84) a scăpat de marcajul lui Boateng și a trimis cu capul în plasă, cu toată opoziția lui Epassy.
Cu Gheorghiță intrat în locul lui Mendy, Universitatea s-a năpustit peste gazde cu speranța de a salva măcar un punct și a fost aproape să egaleze la o centrare a lui Mikanovic prelungită de Gheorghiță și respinsă de Epassy, finalizată cu un contact între portarul camerunez și Codrea, în urma căruia jocul a fost lăsat să continue.
Până la final, Dinamo s-a închis ermetic, torpila lui Bic care a atins ușor bara transversală a fost singura fază periculoasă din prelungiri, iar astfel a luat sfârșit seria de opt victorii consecutive din Superligă a „Șepcilor roșii”. Pentru echipa noastră urmează semifinala Cupei, împotriva celor de la FC Argeș, care va avea loc marți, de la ora 19:30. În următoarea rundă de Superligă, ”U” va disputa un nou episod din Derby de Cluj, sâmbătă, cu începere de la ora 20:30.
Dinamo București-FC Universitatea Cluj 2-1 (0-0)
Echipa de start: Gertmonas – Mikanovic, Cristea, Coubiș, Chipciu – Stanojev (Macalou, 61), Bic, Drammeh (Codrea, 61), El Sawy (Trică, 74) – Lukic, Mendy (Gheorghiță, 83)
Rezerve neutilizate: Lefter, Coșa – Capradossi, Silva, Fabry, Nistor, Pall, Postolachi
Antrenor: Cristiano Bergodi

