CRONICĂ FC Voluntari vs "U" Cluj 0-2 | Legăm două victorii și urcăm pe loc de play-off
"Studenții" au rezolvat în repriza secundă ecuația partidei cu FC Voluntari. Golurile lui Ştefănescu (73) şi Aliev (87) aduc încă două puncte în visteria noastră și vom termina etapa a 10-a pe loc de play-off.
Partida a început cu gazdele în ofensivă. Babic (7) a scăpat singur cu Lefter, dar goal-keeper-ul nostru a reușit să respingă șutul din unghi al atacantului croat. Un minut mai târziu, același Babic (8), scăpat din marcaj de Codrea, s-a văzut iarăși față cu Lefter, care se remarcă din nou cu o paradă de efect și respinge în corner,
După forcingul de început al gazdelor, elevii lui Bergodi încep să pună stăpânire pe joc, iar prima mare ocazie în dreptul “studenților” poartă semnătura lui Lukic (28), care reia cu capul în transversală centrarea din corner a lui Dan Nistor.
Finalul reprizei ne găsește în atac: Chipciu (42) recuperează un balon în treimea gazdelor, îl angajează pe Nistor în careu, driblingul “decarului” nostru nu reușește, dar mingea respinsă de apărători ajunge la Macalou, care caută colțul lung cu un șut din afara careului, dar Jurhar se întinde bine și împinge mingea. Din cornerul rezultat nu iese decât un contraatac periculos al celor de la Voluntari, care duc mingea pe traseul Guțea - Babic - Guțea - Ion Gheorghe până în celălalt careu. Acțunea este finalizată cu șut pe poartă, dar Lefter este din nou la post.
Prima ocazie serioasă a reprizei secunde vine tot la poarta noastră. Guțea (50) îl întoare pe Mikanovic și îl încearcă pe Lefter cu un șut puternic de la 20 de metri, respins peste buturi.
La celălalt capăt al terenului, Macalou schimbă partea și îl găsește liber pe Chipciu (55), care își ia avânt și trimite pe direcția lui Jurhar, care reține cu ușurință. Duop un un-doi cu Lukic, același Macalou (57) șutează pe jos, dar și pe centrul porții, fără să pună în mod serios în pericol poarta celor de la Voluntari.
Cristiano Bergodi face prima schimbare în efectivul nostru în minutul 64, când veteraanul Dan Nistor îi lasă locul lui Marius Ștefănescu, care are nevoie de ăuține minute pentru a-și pune amprenta pe joc. Găsit bine de Chipciu cu o minge săltată peste apărarea gazdelor, Ștefănescu preia bine și șutează inițial în Jurhar, ieșit bine în întâmpinare, dar mingea se întoarce la jucătorul nostru, care nu mai iartă. După consultarea VAR, poziția de offside reclamată de Voluntari este infirmată, iar scorul devine 0-1.
Cristiano Bergpdi profită de momentul de respiro oferit de VAR și face patru schimbări: ies Lukic, Drammeh, Mikanovic și Codrea, intră Aliev, Pinho, Friday și Capradossi .
Dintr-o diagonală care nu anunța nimic iese cea mai mare ocazie a gazdelor din repriza secundă. Șuteu (80) se află la capătul centrării și reia plasat cu latul. Lefter se întinde și deviază mingea în bară, astfel că rămânem în avantaj.
Pinho (87) recuperează un balon în zona centrală, Mendy continuă bine faza și îl găsește inspirat în care pe Alibek Aliev, care “închide” tabela cu un șut în plasa laterală.
Ne întoarcem cu trei puncte de la Voluntari și urcăm până pe locul 5 în clasamentul Superligii.
Urmează câteva zile de odihnă, apoi reluăm pregătirile pentru restanța cu CFR din etapa a 4-a, reprogramată pentru joi, 8 octombrie, în Gruia.
Etapa a 11-a aduce Rapidul pe Cluj Arena. Partida va avea loc luni, 12 octombrie, de la ora 21:00, iar biletele sunt disponibile deja aici.
FC Voluntari - FC Universitatea Cluj 0-2 (0-0)
Echipa de start: Lefter – Mikanovic (Friday, 75), Cristea, Codrea (Capradossi, 75), Chipciu - Bic, Drammeh (Pinho, 75) - Macalou, Nistor (Ştefănescu, 64), Mendy – Lukic (Aliev, 75)
Rezerve neutilizate: Michael, Moldovan – Chinteș, Poulolo, Techereș, Gheorghiță, Pall
Antrenor: Cristiano Bergodi

