CRONICĂ Sepsi OSK-U Cluj 2-2 | Ne întoarcem cu un punct de la Sfântu Gheorghe
FC Universitatea Cluj a remizat în a doua etapă a fazei grupelor din Cupa României, împotriva divizionarei secunde Sepsi OSK (2-2). Covăsnenii au avut un avantaj de două goluri după doar 16 minute, dar Trică (35) și Postolachi (56) au marcat pentru "U", care se întoarce cu un punct de la Sfântu Gheorghe.
După câteva minute de tatonare reciprocă, gazdele au deschis scorul la prima șansă importantă, prin Giovanni Ghimfuș (7). În urma unei greșeli de interpretare a fazei din partea cuplului de fundași centrali, jucătorul covăsnenilor a scăpat singur cu Lefter, pe care l-a evitat elegant și a înscris în poartă goală. "U" a răspuns șapte minute mai târziu, dar șutul lui Mikanovic, ușor deviat, a trecut puțin alături de buturile lui Ungureanu. La cealaltă poartă, Sepsi nu a iertat și a mai înscris o dată prin Darius Oroian (17), cu o execuție din voleu, de la marginea careului. Echipa noastră a încercat să reducă imediat din diferență, dar portarul lui Sepsi a fost atent și a respins peste transversală șutul puternic al lui Murgia (20).
Odată cu trecerea timpului, Universitatea a pus stăpânire pe posesie, a calmat ritmul furibund al gazdelor din primele minute și a revenit în joc în minutul 35, când Trică a reluat cu capul în plasă centrarea din corner a lui Fabry. Mai mult, „studenții" puteau chiar sa egaleze la o fază similară, însă de această dată Postolachi a fost în locul lui Trică și a trimis puțin pe lângă poartă, iar la vestiare s-a intrat cu avantajul formației de eșalon secund, scor 2-1.
Universitatea a început cu liniile avansate partea secundă, a presat din primele momente și a fost răsplătită la 11 minute de la restart, când Postolachi, găsit de Trică grație unei pase cu „călcâiul", l-a învins pe Ungureanu cu o execuție imparabilă, mingea lovind bara înainte de a intra în plasă. Din dorința de a forța victoria, Bergodi a făcut trei schimbări în minutul 64 și i-a introdus pe Bic, Macalou și Taiwo în locurile lui Simion, Gheorghiță și Trică. Ivorianul din extrema dreaptă a „studenților" și-a pus imediat amprenta asupra jocului și, totodată, a scorului, dar Ungureanu s-a întins și a respins șutul acestuia către colțul lung. La intrarea în ultimele zece minute regulamentare, Taiwo a fost angajat în adâncime cu o pasă la firul ierbii, a câștigat prim-planul în duelul cu Tamm, după care a existat un contact în careu între fundașul estonian și vârful Universității, dar centralul Robert Avram a lăsat jocul să continue.
Un alt jucător venit de pe bancă putea decide partida în al patrulea minut al prelungirilor, dar Bic nu a prins cadrul porții din marginea careului mic, astfel că Sepsi și Universitatea au încheiat la egalitate, scor 2-2, duelul din runda secundă a grupei C. În urma acestui rezultat, "U" e pe poziția a doua, cu patru puncte, la egalitate cu liderul și adversarul din ultima etapă, Oțelul Galați (10-12 februarie), în timp ce Sepsi e a patra, cu două puncte.
Echipa de start: Lefter - Mikanovic, Toșca, Cisse, Chipciu - Simion (Bic, 64), Murgia, Fabry - Gheorghiță (Macalou, 64), Trică (Taiwo, 64), Postolachi
Rezerve neutilizate: Chirilă - Chinteș, Cristea, van der Werff, Silva, Codrea
Antrenor: Cristiano Bergodi

