CRONICĂ U Cluj vs Rapid 1-0 | Europa, venim! Câștigăm „italienește” și ne calificăm în cupele europene pentru al doilea an la rând
FC Universitatea Cluj s-a impus cu 1-0 în fața celor de la Rapid, a ajuns la zece succese consecutive acasă în Superligă și va evolua, pentru prima dată în istorie, într-o cupă europeană pentru al doilea an la rând. Golul lui Codrea (17) ne-a asigurat prezența cel puțin în Conference League, ne-a distanțat la patru puncte de locul al treilea și ne ține în lupta pentru visul suprem.
Vremea capricioasă din inima Transilvaniei nu putea împiedica suflarea "U"-istă să rateze o întâlnire specială cu istoria: pentru prima dată în existența sa de aproape 107 ani, Universitatea era la un singur punct distanță de a-și asigura prezența în cupele europene pentru al doilea sezon consecutiv. Și ce prilej mai bun decât un meci pe teren propriu, transformat în fortăreață de la venirea pe banca tehnică a lui Cristiano Bergodi?
Importanța partidei s-a simțit încă de la primul fluier al centralului Vidican, când o „furtună” de role de hârtie și confetti au compus o coregrafie deosebită pregătită de fanii „Șepcilor roșii” de la peluză și tribuna a doua, ca un impuls pentru cei 11 gladiatori trimiși în teren de tehnicianul italian. Semnalul a fost înțeles de „studenții” din teren, care au preluat frâiele jocului încă din start, reușind prima acțiune periculoasă în minutul 11, când Mikanovic a recuperat la mijlocul terenului și l-a deschis pe Postolachi în banda dreaptă. Moldoveanul a centrat în careu, iar Dino a lăsat mingea printre picioare, în speranță că ajunge la Nistor, însă apărătorii oaspeților au intervenit și au îndepărtat pericolul.
La faza următoare, a trecut în acțiune Macalou, care l-a pulverizat pe Sălceanu și a căutat colțul lung cu un șut în forță, dar nu a reușit să cadreze, amânând inevitabilul. Ivorianul din banda dreaptă a trecut în rolul de servant și a centrat ideal din corner, pentru Codrea (17), care a reluat cu capul imparabil, lângă stâlpul drept. Prin această reușită, prima a sezonului, mijlocașul nostru defensiv s-a specializat în goluri marcate în meciuri decisive pentru calificarea în preliminariile UEFA Conference League, recidivând astfel după duelul din luna mai a anului trecut, de la București, cu Dinamo (3-1), în urma căruia ”U” a revenit matematic în cupele europene după cinci decenii.
Deblocarea tabelei nu a retras liniile Universității, iar avantajul „alb-negrilor” putea fi majorat la ocaziile mari ale lui Postolachi (28, 30), însă acesta a trimis în brațele lui Aioani, respectiv în blocajul portarului giuleștenilor, din poziții favorabile. Astfel, deși ”U” a presat și în continuarea reprizei, scorul nu s-a mai modificat, iar echipa noastră a intrat cu 1-0 la vestiare, după 45 de minute dominate autoritar, în care a atacat foarte direct și nu a lăsat nicio breșă în apărare, giuleștenii încheiind prima parte fără șut pe spațiul porții.
Ostilitățile din debutul părții secunde s-au schimbat puțin, întrucât Rapid a câștigat teren și a încercat să lege secvențe mai lungi de posesie, fără a avea însă nicio ocazie mare de a restabili egalitatea până în minutul 63, când Sălceanu a combinat cu Christensen și a trimis peste poartă de la limita careului. Pentru un plus de prospețime atât în ultima jumătate de oră, cât și în vederea următoarelor partide, Bergodi a efectuat patru schimbări în decurs de doar șapte minute (60-68), apelând la serviciile golgheterului revenit Jovo Lukic, ale lui Mendy, Drammeh și Simion, care le-au luat locurile lui Postolachi, Macalou, Nistor și Codrea.
Mingea a continuat să aparțină preponderant oaspeților, dar Universitatea s-a închis ermetic, a fost atentă la multele faze fixe ale „vișiniiilor” și a căutat să lovească pe contraatac. Mai întâi, Mendy (72) l-a atacat pe Onea într-un duel unu la unu, și-a deschis unghiul de șut și a trimis în piciorul adversarului, de unde mingea s-a scurs agonizant în corner.
Cu aceeași organizare impecabilă în apărare, echipa noastră a reușit până la urmă să marcheze al doilea gol, prin Stanjoev (89), găsit de centrarea pe jos a lui Silva la marginea careului mic, însă arbitrii din cabina VAR au sesizat un henț în construcția fazei la Mendy, iar centralul Vidican a decis să anuleze reușita în urma revederii fazei.
În final, echipa pregătită de Constantin Gâlcă a mai aruncat câteva mingi în careul „Șepcilor roșii”, dar efortul colectiv al formației noastre s-a dovedit providențial și scorul a rămas fixat pe tabelă ca într-o ramă: ”U” Cluj-Rapid 1-0, pentru o ecuație închisă și un vis deschis. Grație acestui succes, ”U” și-a asigurat matematic un loc pe podium, pentru prima dată după 54 de ani, și automat prezența în cupele europene în sezonul viitor, urmând ca cele două etape rămase să stabilească doar competiția în care vor juca „studenții” lui Bergodi.
Acest meci a reprezentat, însă, doar începutul unei săptămâni de foc, în care echipa noastră va disputa a șaptea finală de Cupă din istorie, miercuri, de la ora 20:00, pe Stadionul „Municipal” din Sibiu, în fața celor de la Universitatea Craiova, care ne va fi adversară și în partida din etapa următoare, penultima, a Superligii.
FC Universitatea Cluj-Rapid București 1-0 (1-0)
Echipa de start: Lefter – Mikanovic, Capradossi, Cristea, Silva – Codrea (Simion, 68), Bic (Chipciu, 86) – Macalou (Mendy, 60), Nistor (Drammeh, 68), Stanojev – Postolachi (Lukic, 60)
Rezerve neutilizate: Gertmonas, Coșa – Coubiș, Murgia, Pall, Gheorghiță, Trică
Antrenor: Cristiano Bergodi

