22 noiembrie 2025 18:06

CRONICĂ UTA Arad vs U Cluj 0-2 | Prima repriză cu ocaziile, a doua cu golurile

CRONICĂ UTA Arad vs U Cluj 0-2 | Prima repriză cu ocaziile, a doua cu golurile

FC Universitatea Cluj a obținut, în premieră în acest sezon, a doua victorie consecutivă în Superligă după ce s-a impus la Arad, împotriva UTA-ei, în urma unei prestații solide. Elevii lui Bergodi se întorc cu toate punctele acasă, grație reușitelor lui Lukic (49) și Cristea (83), oferindu-le suporterilor un frumos cadou cu o zi înainte de aniversarea de 106 ani a clubului nostru.

Partida de pe stadionul „Francisc Neumann” a început cu un ritm moderat și cu numeroase schimbări de posesie, dar cu echipa noastră în mai mult control, în ciuda lipsei vreunei ocazii clare în primele zece minute. De cealaltă parte, UTA a apărut prima dată în atac la lovitura de cap a lui Coman din minutul 15, însă Cristea și Capradossi s-au sincronizat perfect și l-au lăsat în poziție neregulamentară pe fostul atacant al Universității.

Cinci minute mai târziu, jocul curajos și fluid al „studenților” a fost aproape de a se concretiza și pe tabelă, în urma șutului de la mare distanță a lui Chipciu, aflat la meciul cu numărul 350 în Superligă, dar Gorcea a respins in-extremis peste poartă. La una dintre fazele următoare, Mikanovic a pătruns foarte bine în banda dreaptă, l-a servit cu o pasă pe jos pe El Sawy (22), dar jucătorul „under” al echipei noastre a preferat un șut fără preluare și a trimis direct în brațele lui Gorcea.

Șansele echipei noastre se puteau răzbuna la prima fază cu adevărat periculoasă a arădenilor. Roman a bătut scurt un corner, mingea a revenit la el și a centrat către Abdallah, care a reluat către poarta lui Gertmonas. Lituanianul a respins în primă fază, dar nu a mai avut ce face la execuția lui Coman (24) din marginea careului mic. După o lungă întrerupere, arbitrii din camera VAR au sesizat o poziție de offside la Alin Roman în construcția fazei și, astfel, reușita a fost anulată, iar tabela a rămas intactă.

Momentele de întrerupere au tăiat puțin din elanul ambelor formații și au urmat aproximativ zece minute de tatonare reciprocă, similare cu cele din debutul partidei. „Liniștea” de pe terenul arădean a fost spulberată de sunetul bării, când Simion și-a pus mingea pe șut de la aproximativ 30 de metri și a izbit stâlpul porții lui Gorcea cu un trasor incredibil. ”U” a continuat să atace și să încerce să intre în avantaj la cabine, dar după o fază aproape identică cu cea din minutul 22, El Sawy l-a luat din nou la țintă pe Gorcea din interiorul careului, iar la finalul primei părți, scorul arăta 0-0, în ciuda celor patru mari șanse ale „Șepcilor roșii”, respectiv a golului anulat al echipei gazdă.

Universitatea și-a adus pofta de joc de la vestiare și în repriza secundă, iar spre deosebire de prima parte, nu a uitat nici eficiența, astfel că în minutul 49, după o fază de atac rapid purtată pe traseul El Sawy-Macalou, șutul ivorianului a fost respins în față, iar Lukic a îndeplinit o simplă formalitate, pentru UTA-”U” 0-1. Arădenii au încercat să reacționeze rapid și să revină în joc, însă Gertmonas a fost testat doar cu șuturi pe direcția sa, în timp ce Macalou și Codrea puteau profita de tranzațiile rapide ale echipei noastre, dar au șutat fie în blocaj, fie peste poartă, din poziții favorabile.

Cristiano Bergodi a mutat pentru prima dată în minutul 66, când l-a introdus pe Orban în locul lui El Sawy, autor a două mari ocazii irosite în prima repriză. La două minute distanță, a venit cea mai mare șansă de egalare a gazdelor, însă Mikanovic a fost omul potrivit la locul potrivit și a respins de pe linia porții reluarea cu capul a lui Pospelov. Nistor, proaspăt revenit după o ușoară accidentare suferită în etapa precedentă, și-a făcut și el apariția pe teren în minutul 75, când i-a luat locul lui Simion în linia de mijloc, urmând ca Dorin Codrea să fie punctul de control al „studenților” din fața apărării.

Într-un veritabil stil italian, echipa noastră a absorbit presiunea arădenilor de după deschiderea scorului și a stins treptat elanul gazdelor, pregătindu-și cu tact „pumnalul decisiv”, care a venit în minutul 83. După un corner respins de apărarea UTA-ei, acțiunea s-a prelungit și a ajuns în banda dreaptă, la același Macalou, care, în nota evoluției de astăzi, a găsit soluția potrivită și i-a pus mingea pe cap lui Cristea, iar fundașul Universității, titular în Superligă după mai bine de o lună, ne-a dublat avantajul cu o deviere fină, care a poposit în plasa laterală a porții lui Gorcea. UTA a încercat mai salveze ceva din acest meci, însă execuția în forță a lui Iacob (88) a ocolit buturile lui Gertmonas, la doar un minut după ce Cisse l-a înlocuit pe Codrea, care s-a resimțit după efortul depus, iar marcatorul Cristea a preluat postul de mijlocaș la închidere.

Finalul meciului de la Arad nu a adus alte momente notabile, iar ”U” a reușit al cincilea succes în deplasare din această stagiune, care o duce pe echipa noastră la doar două puncte distanță de ultimul loc de play-off, ocupat de Farul, echipă care nu și-a disputat duelul cu Oțelul din această rundă. De asemenea, este pentru prima dată în acest sezon când Universitatea leagă două victorii, fiind totodată al treilea succes din patru meciuri de Superligă cu Bergodi pe bancă, cărora li se alătură victoria din Cupă, de la Buzău, 2-1 cu Metalul.

În runda următoare, „studenții” revin acasă și o vor întâlni luni, 1 decembrie, de la ora 19:00, pe Universitatea Craiova, iar biletele sunt deja disponibile aici.

UTA Arad-FC Universitatea Cluj 0-2 (0-0)

Echipa de start: Gertmonas – Mikanovic, Cristea, Capradossi, Chipciu – Codrea (Cisse, 87), Simion (Nistor, 75), Bic – Macalou, Lukic, El Sawy (Orban, 66)

Rezerve neutilizate: Lefter - Silva, Toșca, Chinteș, Fabry, Bota, Gheorghiță, Postolachi, Trică

Antrenor: Cristiano Bergodi

Pregătește-te de meci!
product_details
product_details
product_details
Echipament fotbal