Cum îți poți lua bilet gratuit la meciul cu SK Brann dacă deții abonament de sezon?
FC Universitatea Cluj își continuă parcursul european la Sfântu Gheorghe, pe „Sepsi Arena”, acolo unde joi, 23 iulie, de la ora 20:00, o va întâlni pe formația norvegiană SK Brann, în turul 2 al UEFA Conference League.
Biletele pot fi achiziționate de aici, iar, dacă deții abonament de sezon, poți beneficia de acces gratuit urmând pașii indicați:
Accesează link-ul de mai sus, unde vei vedea schema arenei.
Selectează un sector aferent categoriei din care face parte abonamentul tău.
ex: Dacă deții abonament la „Tribuna 2 Central”, trebuie să alegi un sector din „Tribuna 2 Central”, la fel și în peluză sau alte zone.
Alege biletul dorit în sectorul ales.
Introdu datele personale solicitate, la fel ca în cazul unei comenzi obișnuite.
Înainte de a plasa comanda, introdu codul numeric înscris pe abonament în câmpul „Cod voucher” și ulterior apasă pe butonul „Aplică”.
După validarea codului, biletul va fi transformat într-unul cu valoare 0. Va fi achitată doar taxa de procesare, în valoare de 2 lei, pe care clubul nostru se angajează a o restitui printr-o metodă pe care o vom anunța ulterior.
Finalizează comanda pentru emiterea biletului.
Copiii până în 7 ani beneficiază de intrare gratuită, pe baza unui bilet cu valoare 0. Acesta poate fi achiziționat de la magazinul clubului de la Cluj Arena, stand-ul de la Iulius Mall sau casa de bilete de la „Sepsi Arena” din Sfântu Gheorghe, în zi de meci.
Amintim că un bilet este valabil pentru o singură persoană. Toți participanții la eveniment, adulți și copii, trebuie să dețină un bilet sau un abonament, indiferent de vârstă.
Orele de acces în stadion vor fi cele inscripționate pe bilet și trebuie respectate de către toți participanții, pentru a evita aglomerarea căilor de acces sau deranjarea celorlalți spectatori după începerea evenimentului.
Sursa foto: lpf.ro

