Cum vrea Bergodi să pună punct perioadei nefaste a Universității: „Să revenim la o atitudine și o mentalitate puțin diferite”
FC Universitatea Cluj a pierdut partida din etapa a 8-a a Superligii, scor 0-4 pe terenul celor de la U Craiova.
La conferința de presă de după meci, antrenorul echipei noastre a analizat cele întâmplate în Bănie.
„Nu a fost un meci reușit, mai ales repriza a doua, când practic am pierdut, pentru că ne-au dominat din toate punctele de vedere. După o primă repriză decentă, când rezultatul era încă 0-0, nu am intrat în joc deloc și în zece minute ne-au dat trei goluri și asta a închis jocul. Suntem toți vinovați, în primul rând eu, dar se pare că repetăm aceleași greșeli din meciul de acasă cu Petrolul, când, la 2-3 minute după pauză, la 1-2, am luat și al treilea gol. Asta înseamnă că trebuie reglat ceva și e treaba mea, recunosc, îmi asum. E a doua oară când facem același lucru, iar ei ne-au închis meciul în zece minute. După, e foarte greu să mai joci. Am avut și două situații de a marca, dar și moralul scade și e foarte greu”, a spus Bergodi.
Tehnicianul italian a încercat să găsească motivele căderii din debutul reprizei a doua.
„Probabil, la nivel de mentalitate și atitudine, nu am intrat concentrați, pentru că, după ce intri la vestiare cu 0-0 la finalul unei reprize decente, nu poți să iei așa trei goluri, la distanță de 2-3 minute unul de celălalt. A fost neatenție, vom analiza cu jucătorii. Nu vreau să dau vina, eu sunt primul vinovat și trebuie să reglez și să vorbesc cu jucătorii. Nu e bine deloc să iei trei goluri în zece minute, după ce la pauză credeam că se poate obține un rezultat bun. Nu e posibil să primim cu așa ușurință goluri, chiar dacă, e adevărat, nu suntem echipa de anul trecut, cu acea determinare și mentalitate de a lupta întotdeauna.”
Bergodi insistă ca elevii săi să lase în urmă prestațiile de anul trecut și să se concentreze pe redresarea situației din prezent.
„Am o echipă bună, dar trebuie să ne gândim că anul trecut a fost anul trecut și noi trebuie să schimbăm pagina, să revenim la o atitudine și o mentalitate puțin diferite. Eu sunt antrenorul și îmi asum, însă trebuie reglate aceste lucruri, pentru că nu merge treaba așa. Sunt patru înfrângeri și nu era în calcul că pierdeam 3-4 meciuri în șapte etape. Mai avem un meci restant cu CFR și nu e nimic pierdut, dar trebuie schimbată situația. O să discut cu jucătorii și vedem ce putem regla, cu mai multă muncă la antrenamente. Acum vreau să câștigăm aceste două meciuri, cu Oțelul și Voluntari, dar tot trebuie îmbunătățită situația. Nu sunt genul de antrenor care face „proces”, discut cu respect cu jucătorii și vedem ce se întâmplă.”

