31 iulie 2026 13:26

Curajul arătat în Norvegia nu a fost suficient pentru calificare. Bergodi: „Mi-a plăcut mai mult echipa decât în meciul tur”

Curajul arătat în Norvegia nu a fost suficient pentru calificare. Bergodi: „Mi-a plăcut mai mult echipa decât în meciul tur”

Echipa noastră a fost învinsă cu 3-1 de către SK Brann în returul din Norvegia și este, astfel, eliminată din competițiile europene.

La conferința de presă, antrenorul Universității a numit momentele cheie ale jocului și a dezvăluit principalul element tactic pe care a mizat împotriva nordicilor.

„Am văzut o altă variantă a echipei noastre în primă repriză, care a fost frumoasă, cu ocazii și pentru ei, și pentru noi. Mi se pare că meciul era în echilibru, la fel și rezultatul, 1-1, iar apoi a venit acel gol din finalul reprizei și, din păcate, ne-a scăzut mult moralul. Oricum, am făcut o primă repriză foarte bună, am avut chiar ocazii de a face 2-1, însă nu am reușit să înscriem. În a doua parte, ei au controlat mai mult jocul. Eram în meci și la 1-2, dar a venit al treilea gol, care ne-a „tăiat” picioarele.

Văzusem meciul cu Valerenga și exact pe asta au mizat și ei. Au fost agresivi, au stat compacți și i-au prins pe cei de la Brann pe tranziții pozitive și au dat trei goluri. Aceasta era și tema noastră tactică, să încercăm șă-i prindem pe contraatac, ca dovadă că au și apărut situații de unu contra unu”, a spus Bergodi.

În ciuda rezultatului, tehnicianul italian a văzut un joc mai solid al echipei sale la Bergen decât cel prestat în tur. De asemenea, acesta le-a mulțumit fanilor prezenți în nordul Europei, pentru a-i susține pe „studenți”.

„Sunt de acord că astăzi am jucat mult mai bine decât la Sfântu Gheorghe. Chiar am văzut o primă repriză foarte bună din partea noastră. E adevărat că au avut și ei situații, dar noi am avut ocazii și mai clare pentru a da al doilea gol. Apoi, repet, păcat că am luat acel gol chiar înainte de pauză și nu a fost ușor de gestionat, dar, în general, mi-a plăcut mai mult echipa astăzi decât în meciul tur, pentru că a fost un joc cu intensitate.

Vreau să le mulțumesc suporterilor noștri că au venit alături de noi. Îmi pare rău că nu le-am dat o satisfacție, dar era un meci greu, chiar dacă, până la un moment dat, am reușit să ținem de rezultat, cu situații bune.”

Pregătește-te de meci!
product_details
product_details
product_details
Echipament fotbal