23 septembrie 2026 20:46

Dan Nistor, momente minunate printre elevii Școlii Gimnaziale „Octavian Goga"

Dan Nistor, momente minunate printre elevii Școlii Gimnaziale „Octavian Goga"

Ziua de miercuri, 23 septembrie a fost una neobișnuită și totodată specială pentru „decarul" Universității, Dan Nistor, care a luat parte la o întâlnire cu elevii de toate vârstele de la Școala Gimnazială „Octavian Goga", din Cluj-Napoca.

Pentru Nistor, dimineața care avea să-l reîntoarcă în băncile școlii a început cu o primire călduroasă din partea directorului, care l-a condus spre una dintre clasele din ciclul primar. Acolo, îndrăgitul nostru fotbalist a fost întâmpinat cu foarte mult entuziasm de toți cei mici, care au preluat rolul de jurnaliști și l-au „asediat" cu întrebări pe Dan. Întâlnirea din sala de clasă a continuat cu o serie de autografe oferite de Nistor, iar acesta, la rândul său, a primit un cadou din partea curioșilor copilași, majoritatea echipați cu tricouri, fulare sau alte însemne ale Universității.

Imediat, cel a cărui prezență trebuia să fie surpriza a devenit cel surprins, Dan Nistor fiind uluit de numărul foarte mare de copii care l-au întâmpinat pe terenul de sport al școlii, în acordurile minunatului imn „Slavă ție, studenție". Sutele de copii aflați la întâlnirea cu idolul lor nu s-au oprit aici, au trecut la intonarea cântecului „Primul pas pe stadion" și, nu în ultimul rând, i-au strigat în cor numele lui Dan Nistor. 

Emoționat până la lacrimi de atașamentul arătat de cei mici, mijlocașul „studenților" a răspuns afirmativ la o nouă sesiune de autografe, întinsă pe mai mult de o oră, dar care va dăinui pentru totdeauna în mintea și sufletul tuturor celor prezenți, evidențiind odată în plus puternica legătură dintre Universitatea și generațiile următoare.

Pregătește-te de meci!
product_details
product_details
product_details
Echipament fotbal