24 aprilie 2026 19:20

Derby de Cluj nu doar se joacă, se și trăiește. Bergodi: „Trebuie să ne gândim la noi, la suporterii care vor veni acolo, la club și la gloria noastră”

Derby de Cluj nu doar se joacă, se și trăiește. Bergodi: „Trebuie să ne gândim la noi, la suporterii care vor veni acolo, la club și la gloria noastră”

„Studenții” merg în Gruia cu dorința de a bifa a doua victorie la rând împotriva rivalei CFR (sâmbătă, ora 20:30) și de a începe cu dreptul returul play-off-ului.

Aflat deja la al treilea duel împotriva „alb-vișiniilor” din postura de antrenor al Universității, Cristiano Bergodi a analizat adversarul de sâmbătă și a numit aspectele care pot înclina balanța în favoarea uneia dintre echipe.

„Știm că vom întâlni o echipă bună, ca toate celelalte adversare. Există rivalitate în oraș, și la nivel de suporteri. Ei au o echipă solidă, am jucat de două ori în acest an și îi cunoaștem bine, așa cum și ei ne cunosc pe noi. CFR e o echipă care a revenit, are un spirit bun, au entuziasm. E o luptă strânsă pentru primele trei locuri în campionat, iar acum că se știe finala Cupei, intră și locul 4 în joc, care va duce la un baraj. Cred că toată lumea se va lupta și pentru locul 4. CFR vine după o victorie cu Argeș, un meci care e greu pentru toată lumea. Noi am câștigat cu noroc, ei la ultima fază, în prelungiri, dar faptul că au câștigat le dă încredere. E normal să se gândească că pot să ne bată și să ajungă mai sus în clasament, dar și noi credem că îi putem bate și să rămânem acolo. Trebuie să ne gândim la noi, la suporterii care vor veni acolo, la club și la gloria noastră.

Nu e un meci decisiv, pentru că după mai sunt patru etape, deci 12 puncte în joc, dar e important, pentru că acum fiecare pas greșit poate ajuta altă echipă să se îndepărteze. Pe lângă Craiova, mai sunt și celelalte formații, care se află la câteva puncte și eu zic că toate echipele pot intra în cursa pentru primele trei locuri. Acum intervin mult aspectul fizic, norocul legat de accidentări, ambiția și dorința jucătorilor, pentru că toate echipele din play-off sunt obosite, cu o lună înainte de finalul campionatului”, a spus tehnicianul „Șepcilor roșii”.

Bergodi crede că entuziasmul produs de parcursul bun din campionat și de calificarea în finala Cupei pot anula starea de oboseală acumulată de-a lungul sezonului.

„După aceste 120 de minute în Cupă, e normal ca jucătorii să fie puțin obosiți, dar au trecut deja trei zile, mai avem încă o zi până la meciul de mâine seară. Nu căutăm alibiuri, patru zile sunt suficiente. Suntem la sfârșitul unui campionat lung și e normal să apară o stare de oboseală, dar toate echipele au această oboseală. Noi am făcut doar refacere, fără să facem cine știe ce. Oricum am jucat cu ei de mai multe ori, e un derby și se știe că, mai mult decât tehnica sau tactica, intervin ambiția, dorința, atenția de a nu face risipă de energie.

Meciul acesta cu Argeș ne-a adus și o stare de entuziasm, pentru că ne-am calificat în finală și acesta e un lucru extraordinar pentru noi. M-am uitat și la cealaltă semifinală și credeam că vom juca iar cu Dinamo după ce a dat gol Boateng. Până la urmă, dacă noi jucam cu Dinamo, Craiova avea o săptămână întreagă în care se putea pregăti bine pentru meciul direct cu noi, iar acum joacă finala, ceea ce cred că e mai bine decât dacă am fi jucat cu Dinamo. Oricum, mai sunt încă două partide după cea cu CFR până să întâlnim Craiova și nu știm care va fi clasamentul. Nu e o problemă cu cine jucăm, oricum amândouă sunt echipe bune.”

Antrenorul italian are încredere în jucătorii săi că își vor arăta în continuare calitățile în acest final de stagiune, mai ales că lotul este complet valid.

„Nu avem pe nimeni accidentat, a revenit și Simion. Alții nu avem, stăm bine. Starea de spirit e foarte bună, dacă nu ne calificam în finală, după ce am pierdut și meciul cu Dinamo, poate intervenea un sentiment de nemulțumire, de tristețe. Eu nu am ce să reproșez acestui grup, indiferent dacă reușim sau nu să facem ceva deosebit, pentru că e un grup care a tras mult și, dacă ne gândim, că din 23 de meciuri, am reușit să câștigăm 18 și să pierdem doar patru în șase luni, cred că băieții pot fi doar lăudați. E un grup foarte bun, cu calitate, atât moral, cât și tehnic. E unul dintre cele mai bune loturi pe care le-am avut în cariera mea și sunt foarte mulțumit.”

Al 90-lea Derby de Cluj din istorie va fi transmis în direct pe DigiSport 1 și Prima Sport 1.

Pregătește-te de meci!
product_details
product_details
product_details
Echipament fotbal