13 septembrie 2026 18:18

După trei înfrângeri, Ștefănescu face apel la o altă față a Universității: „Începând de mâine, să intrăm pe un drum normal”

După trei înfrângeri, Ștefănescu face apel la o altă față a Universității: „Începând de mâine, să intrăm pe un drum normal”

„Studenții” revin în fața propriilor suporteri și o vor întâlni pe Oțelul Galați, luni, 14 septembrie, de la ora 18:00. Biletele pentru partida din etapa a 9-a a Superligii pot fi achiziționate de aici.

Prezent la conferința de presă din pre-ziua meciului, Marius Ștefănescu speră că seria nefastă a Universității din ultimele trei etape va ajunge la final în fața „roș-alb-albaștrilor”.

„Sperăm să câștigăm următorul meci, așa trebuie gestionată înfrângerea de la Craiova. Ne gândim la meciul de mâine și, cum am zis, doar așa putem trece peste ce s-a întâmplat, să câștigăm. Am început sezonul destul de bine, dar în ultimele meciuri nu suntem la nivelul la care ne dorim. Nu pot să zic că ne îngrijorează, dar sper ca, începând de mâine, să intrăm pe un drum normal. Nu aș zice că e o criză de rezultate, se întâmplă în fotbal să pierzi, dar mâine ne dorim să câștigăm ca să oprim această serie de trei înfrângeri. Când reușești să obții prima victorie, ai altă încredere și pe asta mă și bazez, ca mâine să obținem victoria și după aceea să avem acel boost de încredere pentru a avea cât mai multe succese.

I-am văzut pe cei de la Oțelul, sunt o echipă bună care încearcă să paseze. I-am și vizionat și sunt sigur că ne va aștepta un meci greu. Vom vedea mâine cum o să fie și ei, dar în primul rând noi trebuie să fim foarte bine și să ne luptăm pentru cele trei puncte. Este un avantaj pentru noi și faptul că jucăm acasă”, a spus Ștefănescu.

Fotbalistul venit în această vară la ”U” a descris pe scurt situația sa medicală și a subliniat importanța unui succes în jocul de luni.

„Eu sunt apt 100%, iar în vestiar nu pot să zic că e o atmosferă rea. Este o atmosferă bună, dar clar că rezultatele bune ne-ar da și această încredere în fiecare dintre noi, să dăm mai mult, să legăm victorile, pentru că victorile aduc victorii. Am discutat cu Mister ce am greșit la Craiova și sper să nu mai facem acele greșeli”, a completat jucătorul de bandă al „Șepcilor roșii”.

Pregătește-te de meci!
product_details
product_details
product_details
Echipament fotbal