Eugeniu Cebotaru, înainte de partida de miercuri din Cupa României: „Toate gândurile sunt numai la victorie”
Echipa noastră continuă seria meciurilor din trei în trei zile cu un duel decisiv pentru obținerea biletelor către sferturile de finală ale Cupei României. Miercuri, de la ora 20:00, ”U” va evolua împotriva celor de la Oțelul Galați în ultima etapă a fazei grupelor.
Secundul Universității, Eugeniu Cebotaru, s-a declarat încrezător înaintea acestei partide, la conferința de presă de marți.
„Mâine avem un meci important în Cupa României cu Oțelul Galați, o echipă foarte bine organizată, cu identitate, o arată și locul din clasament. Știe foarte bine ce are de făcut, atât pe faza defensivă, cât și pe tranziție. E un meci dificil, cu un adversar bun, pe care îl respectăm, dar ne concentrăm mai mult pe ce avem noi de făcut. Băieții au trecut printr-o perioadă foarte bună, vin după un meci foarte bun, ca intensitate, ca joc și sunt cu un moral bun și pregătiți pentru partida de mâine. Ei știu ce au de făcut, planul de joc este stabilit. Jucătorii sunt toți apți, Mister alege echipa și rămâne să arătăm bine pe teren. Pentru noi este un meci decisiv, iar toate gândurile sunt numai la victorie. Locul din clasament nu ne permite un egal, numai victoria”, a spus Cebotaru.
Secundul „Șepcilor roșii” a lăudat atitudinea jucătorilor după înfrângerea cu CFR și e convins că acest aspect va conta în duelul de mâine.
„Mister a felicitat echipa, rezultatul poate nu întotdeauna e cel dorit, dar vorbim ca meci, ca intensitate, ca determinarea jucătorilor. Dacă avem aceeași determinare și mâine, vom obține un rezultat bun. Avem un vestiar cu experiență și caractere foarte bune. Ei sunt conștienți că trebuie să trecem cu maturitate peste momentul înfrângerii. Toți sunt pozitivi, motivați, concentrați pe meciul de mâine. Știu că la meciurile de Cupă nu există favoriți și vom avea nevoie de maturitate, atitudine, responsabilitate în joc. Toată energia aceasta cred că o să se transforme în ceva pozitiv și într-un rezultat bun mâine.
Nu m-am gândit la decizia Comisiei și nici nu s-a discutat acest lucru. Avem un staff unit, rolurile sunt împărțite, fiecare știe ce are de făcut și nu vor fi probleme sau emoții. Chiar am rămas surprins că băieții numai la meci se gândesc, numai la pregătire. S-au antrenat foarte bine după meciul cu CFR, iar gândurile au fost numai la recuperarea jucătorilor, pentru că a fost o perioadă intensă, refacere, antrenamente bune și mergem pe drumul nostru, să ne îndeplinim obiectivele stabilite.”
Cei care doresc să îi susțină pe „studenți” din tribune își pot achiziționa biletele de aici.

