Fabry e optimist înaintea duelului cu liderul FC Botoșani: „Știu că un meci câștigat poate schimba totul"
-banner.webp)
FC Universitatea Cluj întâlnește pe propriul teren liderul FC Botoșani, în prima rundă după reluarea campionatului și a 13-a de la debutul stagiunii. Partida împotriva revelației acestui sezon e programată sâmbătă, de la ora 15:00.
La conferința premergătoare meciului, slovacul Andrej Fabry a analizat în detaliu punctele forte ale botoșănenilor.
„Va fi un meci greu, ei sunt primii. Au o echipă bună, cu jucători foarte buni. Joacă un fotbal simplu, dar foarte eficient, deci trebuie să fim pregătiți pentru asta și sper că, alături de fanii noștri, vom câștiga acest meci. Am văzut, de exemplu, ultimul lor meci, cel cu UTA. M-am uitat puțin. Cum am spus, joacă un fotbal simplu, cu minge lungă și toată lumea aleargă pentru „mingea a doua". Cu siguranță, au jucători buni la mijloc. Nu e un noroc faptul că sunt primii, chiar au jucători buni", a spus mijlocașul slovac al Universității.
Fabry are încredere că, în ciuda formei mai puțin bune, echipa își poate reveni odată cu meciul de sâmbătă.
„Nu suntem perfecți, dar eu cred că am avut meciuri bune. În unele meciuri am jucat mult mai bine, dar nu am avut nici noroc. De asemenea, în ultimul meci, am avut multe ocazii, împotriva lui Csikszereda, însă nu am fost calmi la finalizare. Dacă schimbăm asta, știu că îi putem învinge.
După Csikszereda a fost o stare mai rea, dar am avut două zile libere și după am venit cu o stare bună. Ne-am antrenat din greu, ne-am pregătit bine și acum e mult mai bine. Nu sunt îngrijorat, știu că, de exemplu, un meci câștigat poate schimba totul. Sper ca mâine să facem primii pași pentru a urca."
De asemenea, fotbalistul „studenților" știe că e momentul oportun ca seria fără victorie pe teren propriu să se oprească.
„Trebuie să schimbăm asta. Sigur că vrem să câștigăm. Dacă toată lumea dă maxim și, cum am spus, vom fi buni și calmi în atac, să nu punem mai multă presiune pe noi de a marca, va fi bine după", a mai declarat Andrej.
În încheiere, întrebat dacă mai crede că "U" se poate califica în play-off, Fabry nu a ezitat:
„Cu siguranță, putem. Avem multe meciuri care ne așteaptă, deci putem."
Biletele pentru partida de sâmbătă pot fi achiziționate de aici.


