15
februarie
2018
12:00
Față în față cu istoria. “U” vs. Ripensia Timișoara, derby-ul României Mari, se rejoacă vineri, la cinci ani de la ultima întâlnire

Sfârșitul de săptămână aduce pentru “U” două confruntări cu încărcătură istorică și cu aromă de epocă. Vineri, clujenii vor da piept cu Ripensia Timișoara (ora 15:00), marea rivală din perioada interbelică, echipă împotriva căreia a jucat finala campionatului, în anul 1933, în timp ce sâmbătă se re-editează duelul cu Poli.
Revenind la partida de vineri, aceasta va fi a doua în ultimii cinci ani dintre cele două echipe. În luna octombrie a anului 2013, la 79 de ani distanță de la ultima confruntare, Universitatea și Ripensia s-au întâlnit, la Timișoara, într-un meci contând pentru 16-imile Cupei României. Deși aflată în Liga a V-a, “Ripi” a izbutit marea surpriză, câștigând partida cu echipa antrenată atunci de Ionel Ganea, scor 2-1. Golul “studenților” a fost înscris de Octavian Ursu.
De-a lungul istoriei, în campionat, cele două echipe s-au întâlnit de șase ori, toate partidele având loc în perioada dinaintea celui De-al Doilea Război Mondial. Palmaresul e favorabil bănățenilor, care s-au impus de patru ori.
Interesant este că “U” și Ripensia au disputat și prima finală a Cupei României. După o primă partidă al cărei rezultat a fost anulat, timișorenii s-au impus la rejucare, pe stadionul ONEF din București, scor 5-0.
Pregătește-te de meci!



Echipament fotbal