Festival de goluri în fața celor de la Atletic Drobeta și punctaj maxim pentru „studente"
Echipa feminină a Universității a marcat, în medie, un gol la cinci minute și s-a impus fără drept de apel în partida cu Atletic Drobeta (18-0). Antonia Stanea a înscris de cinci ori, Lorena Mihăilesc a reușit un hattrick, Valentina Mesarăș, Elena Gîrlea și Rebeka Farczadi au bifat câte o dublă, în timp ce Adela Iosif, Alexandra Muscă și două autogoluri ale gazdelor au completat tabela în al patrulea succes din tot atâtea posibile pentru fetele antrenate de Cristi Dulca, în acest sezon de ligă secundă.
"U" a început jocul din cea mai lungă deplasare a sezonului în următoarea formulă:
Amalia Costea - Ana Marin, Adela Iosif, Gabriela Țițu, Beatrice Szovati, Sonia Damian, Elena Gîrlea, Valentina Mesarăș, Emanuela Covaciu, Lorena Mihăilesc, Antonia Stanea
Rezerve: Ștefania Pastor - Ana Timbuș, Alexandra Muscă, Ambra Muscă, Rebeka Farczadi.
În urma acestei victorii en-fanfare, „studentele" își păstrează procentajul maxim, acumulează 12 puncte și urcă pe primul loc, rămânând singura formație din Seria 2 fără pas greșit în acest debut de stagiune. De asemenea, jucătoarele Universității continuă să păstreze poarta intactă, ajungând la un golaveraj zdrobitor de 39-0.
În etapa următoare, “U” va primi vizita celor de la ACS Roma Florin Pădurean, sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 13:00.

