„Frații” din Balcani au făcut show după victoria din derby. Mikanovic: „Atmosfera a fost uimitoare, nu o să o uit vreodată” / Lukic: „Am forțat, nu 100%, 200% pentru a câștiga acest meci”
Seara succesului cu CFR (2-1) a adus și un moment inedit, după încheierea jocului, când croatul Dino Mikanovic și golgheterul bosniac Jovo Lukic, marcator al reușitei de 1-1, au venit împreună să răspundă întrebărilor jurnaliștilor.
Dino, au fost sentimente amestecate la începutul jocului?
Dino: Da, a fost un joc bun, un joc foarte bun din ambele părți. Dar cred că noi am făcut un meci bun, ne-am creat mai multe ocazii și cele trei puncte rămân aici.
Ați marcat destul de repede după CFR.
Dino: Da, a fost important. Ne-au surprins cu acest prim gol devreme, dar am rămas uniți ca echipă și am jucat ceea ce ne-a spus antrenorul. Golul a venit foarte repede după aceea.
Cum s-a simțit atmosfera?
Dino: De top, uimitoare. Nu voi uita niciodată asta. A fost o atmosferă foarte frumoasă și sper ca la fiecare meci să fie așa.
Ce a fost în sufletul tău când arbitrul a anulat acel gol ?
Dino: Așa cum am spus, am rămas uniți și am așteptat momentul nostru, șansele noastre. Și din nou, a venit o ocazie, am marcat al treilea gol. Meritat.
Ce s-a întâmplat în vestiar după primele 45 de minute ?
Dino: Nimic, doar am ajustat câteva lucruri pe teren, pentru că unele momente nu au fost bune. Asta am făcut și am arătat mult, mult mai bine.
L-ai sărbătorit pe Lukic pentru că a marcat din nou?
Dino: Desigur. Sărbătorim mereu.
Ce poți spune despre Lukic?
Dino: Atacant de top. Doar atât, atacant de top.
Jovo: Dar înainte de asta...
Și tu ce poți spune despre el?
Jovo: La fel. Este fratele meu.
În această notă hazlie, cu iz balcanic, s-a făcut trecerea către întrebările pentru omul momentului, golgheterul Superligii cu 16 reușite, Jovo Lukic.
Care sunt stările acum, Jovo?
Jovo: Sunt foarte fericit. Poate se vede, nu pot să ascund, dar sunt foarte fericit.
A meritat să jucați acest meci?
Jovo: Desigur, am dat totul pentru a câștiga acest meci. Am forțat, nu 100%, 200% pentru a câștiga acest meci și la final avem rezultatul, 2-1 pentru noi, dar cel mai important este că avem trei puncte și acum luptăm pentru titlu.
Ai 16 goluri în ligă, când te vei opri?
Jovo: Nu plănuiesc să mă opresc. Glumesc, dar îmi doresc să pot continua în acest fel. Aceasta este o recompensă a jocului de echipă. Nu pot face nimic de unul singur. Am nevoie de o echipă. Când echipa joacă bine, am și statistici individuale.
Ai primit și o convocare la echipa națională. Cum se simte, revenind după toți acești ani ?
Jovo: Da, este o onoare pentru mine. Abia aștept să merg acolo. Sunt nume mari. Prima convocare pe care am primit-o a fost doar cu jucători din Liga Bosniei. Am avut un meci amical în SUA. Acum este diferit. Avem rundă de calificare în Țara Galilor, jucăm împotriva Țării Galilor. În al doilea meci, dacă câștigăm acest meci, jucăm cu câștigătoarea dintre Italia și Irlanda de Nord. Sper că ne putem califica la Cupa Mondială.
A jucat ”U” Cluj cu inima în seara asta?
Jovo: Desigur.
Sau din inimă ?
Jovo: Din toată inima.
Când ai semnat cu ”U” Cluj, ți-a trecut prin minte că ai putea lupta pentru titlu?
Jovo: Nu m-am gândit prea mult la asta, pentru că ai 30 de meciuri de jucat pentru a asigura play-off-ul. Dar nu știi niciodată. Asta e partea bună în fotbal. Este mereu interesant. Te așteptai ca Argeș să se califice în play-off? Nimeni nu se aștepta. Dar acesta este fotbalul. Ei joacă bine și au reușit să se califice în play-off.
Când a venit vorba despre acest aspect legat de clasament, Mikanovic a revenit în prim-plan.
Simți că puteți câștiga titlul?
Dino: Simt că suntem o echipă bună, că rămânem uniți pe teren. Cred că avem o șansă foarte bună.
Deci sunteți colegi de cameră și înainte de meciuri?
Jovo: Categoric, la fiecare meci.
Despre ce ați vorbit astăzi?
Jovo: Dormim înainte de meciuri. Un pui de somn de o oră.
Sunt sigur că ați avut niște discuții despre acest meci.
Jovo: Nu, nu vorbim niciodată despre meci. Nu vrem să punem presiune unul pe altul. Ne relaxăm, ne pregătim pentru meci. El are ritualurile lui, eu le am pe ale mele. Asta e tot.
Când te oprești din a marca goluri, „frații” tăi (colegii-n.n.) încep?
Jovo: Așa sper.

