Gândurile lui Bergodi înaintea partidei împotriva Corvinului: „Trebuie să începem un nou parcurs bun”
FC Universitatea Cluj și Corvinul Hunedoara se reîntâlnesc în prima ligă după o pauză de 35 de ani. Cele două formații se vor duela vineri (ora 21:00), pe stadionul „Petre Libardi” din Petroșani, în cadrul rundei a 13-a a Superligii.
Înaintea ultimei sesiuni de antrenament dinaintea meciului, în cadrul conferinței de presă, Cristiano Bergodi a prefațat jocul de vineri și a făcut o scurtă caracterizare a adversarului.
„Sigur va fi un meci foarte dificil, pentru că jucăm la numai patru zile distanță de la meciul trecut, cu FC Argeș și avem și unele probleme de lot, la jucătorii care s-au accidentat în ultimul joc. Vom vedea cine va putea reveni pe teren în duelul cu o echipă care este surpriza campionatului, alături de Petrolul, cred eu, pentru că stă acolo sus, în ușa play-off-ului.
Îl cunosc și personal pe antrenorul lor, Florin Maxim, și mă bucur să-l revăd după câțiva ani de când eram împreună la Voluntari. Este un antrenor bun, tânăr și Corvinul este o echipă foarte bună care joacă, pasează, are liniște când are mingea, nu se precipită. E o surpriză, pentru că este o nou-promovată, dar eu l-am urmărit pe Florin de-a lungul carierei lui și am văzut că a făcut lucruri foarte bune la Corvinul.
Îl știu și pe Fabry, care a fost aici cu noi anul trecut, un jucător bun. De Pîrvulescu nu știam că a fost aici, dar e un fotbalist bun de bandă, am văzut că a jucat foarte bine cu Rapid și a creat probleme”, a declarat principalul Universității.
Pentru Bergodi va fi abia al doilea meci la Petroșani, din postura de antrenor, iar italianul speră că suprafața de joc se va prezenta în condiții bune.
„Nu am informații despre gazon, dar îmi aduc aminte că la Petroșani am fost o singură dată în acești 20 de ani în România, când eram la FC Național și am jucat cu Jiul Petroșani. Acum sperăm că gazonul va fi bun.”
Tehnicianul „studenților” a numit principalele aspecte care nu au funcționat în repriza secundă a meciului cu FC Argeș și a remarcat un oarecare dezechilibru între atac și apărare.
„S-a pierdut ritmul, s-au pierdut distanțele, nu am fost așa de incisivi nici în careu. Nu am creat la fel de bine ca în prima repriză, dar tot am ajuns în careu și nu am concretizat. În plus, am fost deschiși în apărare și ne-au surprins la faza golului.
Eu mereu caut un echilibru între faza ofensivă și faza defensivă. Mă uitam ieri la statistici, avem antepenultima apărare la nivel de goluri primite, iar acest lucru nu mi s-a întâmplat niciodată, dar avem și al treilea atac. Au Dinamo și Craiova 27 de goluri marcate, iar noi avem 22, însă suntem la poli opuși între ofensivă și defensivă. Cumva, e normal, pentru că riscăm puțin, nejucând cu niciun ”6” adevărat la mijlocul terenului. Practic, noi jucăm cu doi mijlocași ofensivi, extremele sunt ofensive, Mendy e deja al doilea atacant și avem șase jucători care urcă în atac, dar e adevărat că în acest an avem probleme în apărare, pentru că atâtea goluri nu am luat niciodată, la nicio echipă”, a adăugat antrenorul echipei noastre.
Nu în ultimul rând, Bergodi se confruntă cu dificultăți privind starea medicală a unor jucători, dar asta nu schimbă obiectivul punctual pentru acest meci, dar nici pe cel pentru întreg sezonul.
„Dan Nistor a avut o problemă la gambă în cursul săptămânii trecute, i s-a accentuat cu o zi înainte de meciul cu Argeș și acum trebuie să ia o pauză de câteva zile. Avem probleme, dar mergem încrezători, pentru că trebuie să începem un nou parcurs bun în campionat, o serie de victorii. În ultimele două meciuri acasă din păcate am făcut doar un punct și trebuie să începem un nou șir de rezultate bune pentru a ne menține acolo în play-off. Acesta este un meci dificil, însă trebuie să mergem acolo încrezători și să luăm cele trei puncte.”

