31 octombrie 2025 18:15

Jonathan Cisse, apel la suporteri înaintea partidei cu FCSB: „Avem nevoie de ei în aceste momente mai mult ca niciodată”

Jonathan Cisse, apel la suporteri înaintea partidei cu FCSB: „Avem nevoie de ei în aceste momente mai mult ca niciodată”

FC Universitatea Cluj închide turul sezonului regular în fața propriilor suporteri cu o partidă împotriva campioanei ultimelor două sezoane, FCSB, programată sâmbătă, de la ora 20:30. Biletele pentru duelul cu FCSB pot fi achiziționate de aici.

La conferința de presă de vineri, Jonathan Cisse a prefațat întâlnirea din cadrul etapei a 15-a a Superligii.

„Este un meci mare. Pentru un jucător de fotbal, e foarte foarte bine să joci un astfel de meci. Ne place și suntem pregătiți. La începutul sezonului, ei erau favoriții campionatului, dar cred că suntem o echipă bună. În acest campionat, toate echipele sunt foarte apropiate, deci avem șansa noastră împotriva lor, cu siguranță”, a declarat ivorianul.

Cisse a recunoscut că cele două victorii de la Buzău și Galați au îmbunătățit atmosfera din cadrul echipei, iar acomodarea cu noul antrenor nu a fost dificilă.

„Când câștigi, cu siguranță ești mai bine. Ai o stare mai bună, e mai multă fericire, dar știm că avem mult de muncă pentru că nu a fost totul perfect în aceste două victorii. Știm că trebuie să muncim mult pentru a atinge un nivel foarte înalt.”

Suntem jucători profesioniști, suntem pregătiți pentru aceste situații. Când vine un antrenor nou, sunt mici diferențe, dar trebuie să fim, cum am spus, profesioniști și să gestionam situația.”

Fundașul central sosit de la Oțelul Galați e încântat atât de Cluj-Napoca, cât și de unitatea grupului, la aproape cinci luni de la venirea la ”U”.

„Mă simt foarte bine. Este un oraș frumos, trebuie să îl vizitez, pentru că nu l-am vizitat încă. Este un oraș foarte frumos, este o atmosferă bună în club. Rezultatele nu au fost cele pe care le așteptam, dar atmosfera e bună. Suntem fericiți să fim împreună în această echipă și totul este bine”, a mai spus stopper-ul Universității.

Totodată, jucătorul „studenților” așteaptă sprijinul fanilor la partida de sâmbătă.

„Sper (să vină în număr mare-n.n.), pentru că avem nevoie de ei în aceste momente mai mult ca niciodată, pentru că avem două victorii consecutive. Avem nevoie de ei să ne împingă de la spate să avem o perioadă și mai bună, deci ei vor fi foarte importanți.”

Pregătește-te de meci!
product_details
product_details
product_details
Echipament fotbal