LANSARE DE CARTE: Cum am pus Șapca pe Cupă în '65 după trei finale pierdute

Marius Mureșan face o incursiune în trecutul „studenților” prin intermediul volumului intitulat „Șapca pe Cupă. O istorie a finalelor Universității Cluj în Cupa României până în 1965” [cuvânt-înainte de Ovidiu Ghitta (Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2025)], ce urmează să fie lansat la finalul lunii noiembrie. Cartea semnată de dr. Marius Mureșan, care este asistent universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, urmărește parcursul Universității Cluj în finalele Cupei României până în anul 1965, propunând o veritabilă călătorie prin istoria contemporană.

Cupa României este competiția fotbalistică de care se leagă cele mai importante performanțe ale clubului nostru, prezent în șase finale (1934, 1942, 1949, 1965, 2015 și 2023) și câștigător al trofeului în sezonul 1964–1965, când echipa purta denumirea de „Știința Cluj”.

Destinul clubului nostru este strâns legat de epocile pe care le-a traversat: entuziasmul interbelic al afirmării naționale, refugiul la Sibiu în urma Dictatului de la Viena, dificultățile determinate de începutul regimului comunist și adaptarea la noile realități ale României socialiste. Victoria din 11 iulie 1965 reprezintă cel mai important moment fotbalistic din istoria clubului, fiind singurul trofeu major din palmares și având o semnificație aparte pentru comunitatea clujeană și pentru mediul universitar care a susținut echipa.

Anul 2025, care marchează șase decenii de la câștigarea Cupei României de către ”U” Cluj, oferă cadrul simbolic al acestei restituiri. După succesul din 1965, “studenții” au mai ajuns de două ori în finala competiției – în 2015 și 2023 – fără a reuși să se impună, astfel că trofeul obținut atunci a rămas cea mai mare realizare a unei echipe a cărei istorie depășește simplele performanțe sportive.

Astfel, volumul „Șapca pe Cupă. O istorie a finalelor Universității Cluj în Cupa României până în 1965” este conceput atât ca un omagiu adus generației care a adus trofeul la Cluj, cât și ca o mărturie culturală și identitară, menită să inspire prin valorile pe care clubul le-a cultivat dintotdeauna: loialitate, perseverență, spirit studențesc și modestie în victorie.

Capitolul I – 1934: Nașterea unei tradiții

Prima ediție a Cupei României (1933–1934) a reprezentat un moment de cotitură în istoria fotbalului românesc, prin introducerea unui sistem competițional modern și deschis tuturor echipelor afiliate la FRFA. Inițiată de Octav Luchide, competiția a avut 65 de participante și a fost organizată după reguli unitare, menite să asigure echitate și profesionalism.

Universitatea Cluj s-a remarcat printr-un parcurs excepțional, eliminând succesiv Maccabi București (4-0), CA Timișoara (4-2), Olimpia CFR Satu Mare (6-1) și UDR Reșița (3-2), calificându-se astfel în prima finală din istoria Cupei. Finala, disputată la Timișoara cu Ripensia, s-a încheiat inițial 3-2 pentru gazde, însă contestațiile au condus la rejucarea partidei. În meciul de la București, Ripensia s-a impus din nou, câștigând trofeul, în timp ce pentru Universitatea Cluj momentul a devenit un punct de reper în deceniile care au urmat.

Capitolul II – 1942: Sub semnul războiului

Acest capitol descrie activitatea echipei în timpul refugiului la Sibiu, în urma Dictatului de la Viena și a pierderii nord-vestului Transilvaniei. ”U” devine aici echipa universității în exil, continuând tradiția clujeană într-un nou cadru instituțional. Autorul folosește mărturii și surse de presă pentru a documenta participarea la competițiile sportive din anii războiului, dificultățile logistice, lipsa de resurse și rolul simbolic al echipei ca reprezentant al comunității academice. Este subliniată dimensiunea identitară a acestei perioade, în care fotbalul a devenit o formă de continuitate în absența orașului de baștină.

Capitolul III – 1949: O finală la începutul comunismului

Capitolul al treilea examinează începuturile regimului comunist și reorganizarea sportului după model sovietic. Clubul Universitatea (denumit CSU Cluj) a fost integrat în structurile noii ordini, iar echipa, deși și-a păstrat legătura cu mediul universitar, s-a confruntat cu presiunea centralizării și a subordonării instituționale.

Autorul reconstituie participarea echipei la finala Cupei României (redenumită Cupa RPR) din 1949, pierdută în fața formației CSCA București, analizând modul în care noul cadru politic a influențat funcționarea și autonomia cluburilor tradiționale. Capitolul oferă o imagine a tranziției de la sportul universitar interbelic la sportul organizat pe criterii politice și economice de stat.

Capitolul IV – 1965: Triumful așteptat

Penultimul capitol, totodată cel mai amplu, este dedicat finalei din 1965, momentul de vârf al istoriei clubului. Sub denumirea Știința Cluj, echipa a câștigat Cupa României, după mai multe decenii de participări. Numită „Ziua celor patru cupe”, această zi, pe lângă trofeul Cupei RPR, a inclus și Cupa Fidelității, primită de căpitanul Traian Georgescu pentru cei cincisprezece ani dedicați echipei. Mihai Adam a fost recompensat cu Cupa Eficacității pentru evoluțiile și golurile sale. Totodată, echipa de juniori a câștigat Cupa Campioanei Republicane.

Autorul reconstituie desfășurarea finalei Cupei, golurile și reacțiile presei, utilizând relatări detaliate din ziarele sportive ale vremii, semnate de unii dintre cei mai cunoscuți ziariști: Ioan Chirilă, Fănuș Neagu, Viorel Cacoveanu, Aurel Neagu, Eugen Barbu ș.a.m.d. Sunt prezentate profilurile jucătorilor, contextul competițional, precum și ecourile succesului la nivel local și național.

Capitolul V – Ce a urmat? Cupa Cupelor

Finala Cupei din 1965 a adus Științei Cluj primul mare succes european, calificând echipa în Cupa Cupelor. După tragerea la sorți de la Geneva, clujenii au întâlnit Wiener Neustadt, echipă austriacă cu parcurs remarcabil în Cupa Austriei. Înaintea debutului european, partida de campionat cu Steaua a evidențiat punctele forte – organizare și entuziasm – și vulnerabilitățile echipei în plan ofensiv.

Primul meci în Austria s-a încheiat cu victoria Științei datorită golului memorabil al lui Zoltán Ivansuc, iar returul de pe teren propriu a confirmat calificarea prin reușitele lui Ivansuc și Mihai Adam (2-0). În optimile competiției, Știința a întâlnit Atlético Madrid, pierzând prima manșă la Cluj cu 2-0 și returul în Spania cu 4-0.

Campania europeană a demonstrat valoarea „studenților”, dar a evidențiat și diferențele tactice și tehnice față de echipele de top din Europa. Această experiență a reprezentat un pas definitoriu în afirmarea fotbalului clujean și construirea unei noi generații de jucători.