21 februarie 2026 17:01

Lukic marchează, ”U” învinge, iar bosniacul speră ca obiceiul să se păstreze: „Vreau să câștigăm fiecare meci”

Lukic marchează, ”U” învinge, iar bosniacul speră ca obiceiul să se păstreze: „Vreau să câștigăm fiecare meci”

Jovo Lukic și-a reluat munca de unde o lăsase în finalul anului trecut, de parcă nimic nu s-a întâmplat. Revenit din accidentare de doar două săptămâni, golgheterul „studenților” a lovit fulgerător, de două ori în primele 15 minute și a deschis drumul victoriei Universității, la Botoșani.

Imediat după fluierul final, Lukic a vorbit pentru UCluj TV despre starea sa la finalul unui nou meci câștigat și despre aspectul care crede că a făcut diferența.

„Mă simt, în primul rând, foarte obosit, dar sunt foarte fericit că am reușit să câștigăm. A fost un meci foarte important pentru noi. Cum am mai spus, luăm meci cu meci, acesta este planul nostru. Nu ne gândim foarte mult în viitor, doar de la un meci la altul și sper că vom câștiga următorul meci pentru a ne asigura prezența în play-off.

Au fost condiții foarte rele, vreme foarte friguroasă și un teren nu prea bun, dar e la fel pentru toată lumea. Cine a luptat mai mult, a câștigat”, a spus vârful „Șepcilor roșii”.

După partida de Cupă cu Oțelul, Lukic a afirmat că e dificil pentru organismul său să se adapteze din nou la efort, iar acum a sesizat o îmbunătățire la acest aspect.

„A fost foarte greu, acum este puțin mai bine, dar sunt încă foarte obosit și de abia aștept să mă întorc acasă să fiu cu familia”, a mai spus bosniacul din atacul Universității.

Ocupant al primei poziții în clasamentul marcatorilor după „dubla” de la Botoșani, Jovo se gândește doar la parcursul echipei.

„Desigur, mi-ar plăcea, dar nu mă gândesc prea mult la asta. Vreau doar să joc bine pentru a-mi ajuta echipa. Care este cel mai important lucru? Victoria. Vreau să câștigăm fiecare meci și atât.”

În final, Lukic a ținut să le mulțumească fanilor prezenți vineri seara la Botoșani.

„Suntem foarte recunoscători față de ei, pentru că au fost probabil 2-300, nu sunt sigur. Este un drum lung de la Cluj la Botoșani și suntem foarte recunoscători pentru susținerea lor și sper ca în viitor să le mai aducem zâmbete.”

Pregătește-te de meci!
product_details
product_details
product_details
Echipament fotbal