19 aprilie 2026 11:44

O înfrângere, nu un capăt de drum. Bergodi: „Nu fac deloc o tragedie și vreau să le ridic moralul jucătorilor”

O înfrângere, nu un capăt de drum. Bergodi: „Nu fac deloc o tragedie și vreau să le ridic moralul jucătorilor”

Echipa noastră a întrerupt șirul de zece victorii în toate competițiile, după ce a pierdut duelul cu Dinamo (2-1), din etapa a cincea a play-off-ului.

La conferința de presă de la finalul meciului, Cristiano Bergodi a făcut o analiză a celor întâmplate pe Arena Națională.

„Avem un sentiment de dezamăgire, pentru că am pierdut acest meci, din care credeam că putem obține un rezultat pozitiv. Probabil au fost mai buni cei de la Dinamo, dar dacă ne gândim cum am luat gol în a doua repriză, când au alunecat 2-3 jucători...A fost un meci echilibrat, însă mai puțin reușit pentru noi. Am creat mai multe ocazii, situații de gol în alte partide. Astăzi, repet, a fost un meci mai puțin reușit, din toate punctele de vedere. Jucătorii stau bine fizic, dar nu am fost așa de incisivi, nu am plecat așa bine pe tranzițiile pozitive.

Noi suntem o echipă care nu a luat gol niciodată din fază fixă, acum am luat pe mingea a doua, la șutul frumos al lui Musi, în vinclu. Nu ne-a dereglat intrarea lui Musi, problema e că noi am pierdut mingile ușor, iar la golul de 1-0 am alunecat doi sau trei și Armstrong, după o alunecare a trimis mingea în cealaltă parte către Cîrjan, care e un jucător tehnic și a dat un gol frumos. Nu am ce să le reproșez jucătorilor, dar, în general, ca echipă, nu am jucat ce trebuia să jucăm. Aveam cea mai bună apărare din play-off, iar cu golul lui Trică, am ajuns la 59 marcate, însă a fost un meci fără nerv. Cred că e un accident de parcurs, nu cred că se poate întâmpla ceva. Peste trei zile schimbăm pagina, jucăm o semifinală de Cupă și sper să ajungem în finală”, a spus antrenorul italian al „studenților”.

Bergodi nu dramatizează efectele acestui eșec și mută toată concentrarea pe semifinala de Cupă de marți, cu FC Argeș.

„Vom vedea cum vom fi și după meciul cu Argeș. Sper să reușesc să le ridic moralul jucătorilor, pentru că avem peste trei zile un meci foarte foarte important, o semifinală de Cupă care îți dă posibilitatea de a juca o finală. E foarte important pentru noi, pentru că trebuie să ajungem în cupele europene, acesta e obiectivul.

După, în campionat, nu trebuie să facem o tragedie. Suntem acolo, vedem ce se va întâmpla mâine în meciul Craiova-Rapid. Se poate întâmpla orice în toate partidele, pentru că toate echipele sunt bune. Momentan suntem pe primul loc, cred că și prin campionat se poate ajunge în cupele europene, care este obiectivul nostru, dar e clar că meciul cu Argeș e decisiv și poate fi hotărât și în prelungiri sau la lovituri de departajare. Am obținut 17 victorii din 22 de meciuri în campionat, avem golgheterul ligii și alte lucruri pozitive de partea noastră. Acum am pierdut un meci, dar eu nu fac deloc o tragedie și vreau să le ridic moralul jucătorilor.”

Pregătește-te de meci!
product_details
product_details
product_details
Echipament fotbal