Obiectiv clar pentru tehnicianul Universității, la început de 2026. Bergodi: „Să luptăm până la ultimul meci pentru a fi în play-off”
FC Universitatea Cluj deschide anul 2026 cu un cantonament în Antalya, în care elevii lui Bergodi vor pregăti partea a doua a sezonului, în încercarea de a ajunge în play-off-ul Superligii pentru al doilea an consecutiv și de a avea un parcurs cât mai lung în Cupa României.
Înainte de plecarea spre Turcia, antrenorul „studenților” nu și-a ascuns optimismul și speră ca ”U” să mențină ritmul din finalul anului trecut, în care a acumulat nu mai puțin de 16 puncte din 18 posibile.
„Vacanța a fost bună și acum începem cantonamentul cu echipa. Am așteptări, sperăm să o ținem tot așa în continuare, băieții să fie foarte receptivi. Avem zece zile de antrenamente unde putem lucra și altceva decât am făcut până acum. Vom vedea ce va fi după acest cantonament, avem un început de an foarte dificil. Noi avem în gând să putem ajunge în play-off, acesta ar fi un obiectiv care e în mintea noastră. Nu a fost un obiectiv pe care mi l-au tranșat conducătorii clubului, dar noi toți suntem pozitivi, după ce am făcut în aceste două luni și sperăm să continuăm tot așa, cel puțin să luptăm până la ultimul meci pentru a fi în play-off. Voi discuta cu jucătorii când ajungem în Antalya, pentru că au făcut sacrificii pentru a ajunge unde suntem în acest moment și ar fi o neglijență dacă nu am ține-o tot așa, din punctul de vedere al determinării și al dorinței. Suntem acolo și putem lupta, acum două luni era puțin mai greu să ne gândim la un eventual loc în play-off. Sunt și alte echipe, noi avem un program greu, dar sunt optimist, ca de obicei. Avem zece zile de cantonament, trei amicale și asta este foarte important pentru mine”, a spus Cristiano Bergodi.
Principalul echipei noastre și-a reconfirmat încrederea pe care o acordă actualei componențe a lotului.
„Vreau să dau încredere acestui grup de jucători care s-au descurcat bine. Sunt unii jucători care s-au accidentat, iar acum vor reveni, inclusiv Artean, care va reveni și el peste două săptămâni. Acest grup rămâne și vreau să le dau încredere jucătorilor. Ne-am descurcat bine, jucătorii s-au comportat foarte bine și nu vor fi schimbări masive. Avem un cantonament important, de zece zile, vom juca trei meciuri amicale și eu sunt mulțumit de ceea ce am văzut. În acest cantonament, și cei care au fost accidentați vor reveni și îi vom vedea în antrenamente. E lung mercato, dar jucătorii sunt aceiași cu care am pornit eu această aventură și acum vreau să le ofer încredere. Gertmonas vine și el în cantonament, probabil a revenit deja din accidentarea pe care a avut-o la ultimul meci”, a mai declarat tehnicianul italian.
Pentru ”U”, pe lângă sesiunile de antrenament, acest cantonament va cuprinde trei partide-test, împotriva unor prim-divizionare din Turcia (Fatih Karagümrük), Cehia (Dukla Praga) și Polonia (Widzew Lodz).

