16 iunie 2026 21:58

Pozitivi la început de pregătire. Nistor: „Îmi doresc foarte mult să-mi ajut și în anul acesta echipa” / Bic: „Avem încredere că o să facem un sezon bun”

Pozitivi la început de pregătire. Nistor: „Îmi doresc foarte mult să-mi ajut și în anul acesta echipa” / Bic: „Avem încredere că o să facem un sezon bun”

 „Studenții” au efectuat, marți, primul antrenament al verii. Chiar înainte de reîntâlnirea cu mingea, jucătorii noștri, Dan Nistor și Ovidiu Bic, au răspuns întrebărilor venite din partea jurnaliștilor.

Ajuns la un număr ridicat de cantonamente în cariera de peste 19 ani la seniori, Nistor e optimist că se va descurca și în acest stagiu de pregătire și speră să își aducă aportul și în noul sezon.

„Sunt foarte multe perioade de pregătire pe care le-am făcut, foarte multe cantonamente. Sperăm, atât eu cât și colegii mei, să-l trecem cu bine și pe acesta. Știți și dumneavoastră că nu mai sunt acele perioade de alergări intense și multe. Acum s-a schimbat foarte mult fotbalul și e din ce în ce mai mult cu mingea. Mă bucură acest lucru și sper să trecem cu brio peste acest cantonament. Sunt poate mai determinat ca niciodată, pentru că, deși am o vârstă foarte înaintată, îmi doresc foarte mult să-mi ajut din nou, și în anul acesta, echipa.”

„Decarul” Universității e, de asemenea, încrezător că noile transferuri se vor integra rapid și vor ridica nivelul echipei.

„Sper ca cei care au venit să ne ajute, pentru că vom avea un foarte greu drum de parcurs. Celor care au plecat le urez baftă pe această cale. Sper ca la echipele la care vor merge să facă lucruri la fel de bune ca și aici. Probabil că vom juca în două zone, în campionat și, să sperăm, cât mai mult în cupele europene. Probabil de aceea au fost aduși așa mulți jucători, pentru că vom avea nevoie de ei. Sper să ne ajute cei care au venit. Noi, cei vechi, vom încerca să-i integrăm cât mai repede posibil și să ne îndeplinim obiectivele.”

Nu în ultimul rând, mijlocașul „studenților” a vorbit și despre borna pe care, cel mai probabil, o va depăși în acest sezon, cea de 515 meciuri în Superligă, având șansa de a deveni jucătorul cu cele mai multe prezențe în primul eșalon.

„Probabil că acum nu îmi dau seama, dar la momentul respectiv, 100% mă va apăsa acest lucru și atunci îmi voi da seama ce carieră am avut în spate, ce moment am depășit, pentru că este un moment important să ai cele mai multe meciuri din Superligă.”

Gânduri pozitive înaintea noului sezon a exprimat și Ovidiu Bic, un alt pilon important în angrenajul echipei noastre.

„Așteptăm să începem antrenamentele și cantonamentul, să ne pregătim pentru noul sezon, cu gânduri mari, clar. Am avut un sezon foarte bun, trebuie să începem să ne pregătim foarte bine și să credem că putem face lucruri mari și în noua stagiune. Performanța de anul trecut competițional este extraordinară și e cel mai bun sezon din istorie, dar cu siguranță o să încercăm să ne batem acolo sus și în următorul an.”

Mijlocașul „Șepcilor roșii” e convins că transferurile din această vară își vor pune amprenta și vizează un parcurs cât mai lung în cupele europene.

„Așteptăm să-i vedem la antrenamente și sper să ne ajute să facem o performanță mare și în următorul sezon. Cu siguranță se vor adapta rapid și avem încredere că o să facem un sezon bun. Dintre cei noi-veniți îi cunosc doar pe Alibek, Friday și Ștefănescu, care a fost la FCSB și vine după perioada din Turcia, dar sunt sigur că sunt jucători de calitate și ne vor ajuta în sezonul următor să facem lucruri frumoase.

Vrem și să avansăm mai multe tururi, fie în Europa League, fie în Conference. O să încercăm să ne calificăm, să facem lucruri mari și sper să facem jocuri frumoase și în Europa. Este important să ne bucurăm de meciuri, să dăm tot ce avem mai bun din noi și să încercăm să ne bucurăm suporterii, să avem o experiență frumoasă.”

Nistor, Bic&Co. se vor antrena alte două zile pe plan local, urmând ca vineri, 19 iunie, să plece într-un stagiu de pregătire în Austria, în care vor disputa și patru partide amicale.

Pregătește-te de meci!
product_details
product_details
product_details
Echipament fotbal