25 ianuarie 2017 12:00

Privim spre viitor. Adrian Micaș este jucătorul Universității Cluj

Privim spre viitor. Adrian Micaș este jucătorul Universității Cluj
  Unul dintre tinerii care impresionează în Liga Elitelor, mijlocașul Adrian Micaș (18 ani), este noua achiziție a echipei noastre. El se va alătura Universității Cluj începând din această vară, urmând ca până atunci să-și continue activitatea la LPS Satu Mare, liderul seriei de Vest la categoria “Under 19”. Sunt fericit știind că din vară o să joc pentru o echipă cu tradiție, cu un nume mare în fotbalul românesc. E un pas mare pentru mine în carieră și mă bucur că voi avea posibilitatea să joc pentru acei suporteri minunați. Sper să-mi fac treaba și să fiu util echipei”, ne-a declarat Adrian. Marius Popescu, antrenorul Universităţii Cluj, vede în Adrian Micaş un jucător de perspectivă. Este un mijlocaș central cu calități bune, un băiat harnic, talentat, pe care l-am urmărit în multe meciuri. Sunt sigur că ne va ajuta”, l-a caracterizat tehnicianul “Șepcilor roșii”. Claudiu Rogozan, Marius Ionescu și Tinuț Budăcan sunt ceilalți jucători transferați de FC Universitatea Cluj în pauza de iarnă. FOTO: Facebook.com / Adrian Micaș
Pregătește-te de meci!
product_details
product_details
product_details
Echipament fotbal