„Șapca pe Cupă” | A patra încercare, cu noroc, în anul de grație al „studenților”

Istoricul clujean Marius Mureșan, autorul cărții „Șapca pe Cupă. O istorie a finalelor Universității Cluj în Cupa României până în 1965”, face, în cadrul capitolului al patrulea, o „radiografie” minuțioasă a parcursului echipei noastre înspre un vis, finalmente, îndeplinit. Tinerețea jucătorilor, decisivă în semifinala cu Progresul și execuțiile splendide ale lui Câmpeanu și Ivansuc din ultimul act cu Dinamo Pitești sunt doar câteva dintre particularitățile drumului clujenilor universitari către un trofeu istoric, laitmotiv al volumului care va fi lansat sâmbătă, în sala de conferințe de la Cluj Arena, cu începere de la ora 13:00.

Spre deosebire de sezoanele 1941-1942, când a fost plecată în bejenie sau 1948-1949, când noul regim a dat peste cap fotbalul românesc, înaintea ediției 1964-1965 a Cupei României, echipa noastră, sub numele de Știința Cluj, avea ceva esențial: stabilitate, iar acest aspect se remarca și la nivelul lotului de jucători, foarte puțin schimbat față de cel din stagiunea precedentă.

Drumul „Șepcilor roșii” spre o nouă finală de Cupă a început în șaisprezecimi, la Reșița, unde aceștia s-au impus meritat, conform cronicilor vremii, cu scorul de 2-1, grație dublei marcate de cel care avea să devină golgheterul campionatului României în acel an, Mihai Adam. Forma bună a echipei noastre, care avea să termine a șaptea în Divizia A, s-a confirmat și în optimi, unde Știința Cluj a repetat scorul din partida din Valea Domanului și a eliminat-o pe Farul, la Brașov. Același Adam a obținut și a transformat un penalty în minutul 58, iar Mircea Neșu a dublat imediat avantajul, făcând inutil golul constănțenilor din finalul întâlnirii.

Parcursul către ultimul act a continuat cu succes și în faza sferturilor, când „studenții” au învins-o, la Hunedoara, cu 3-1, pe ASA Târgu Mureș și au obținut biletele către semifinale, acolo unde îi aștepta un duel cu Progresul București. Pentru celălalt loc în final urma să se respecte șablonul din această semifinală, propunând un alt duel capitală-provincie: Dinamo București-Dinamo Pitești, încheiat cu succesul surprinzător al formației argeșene. La Brașov, Progresul și Știința Cluj s-au anihiliat reciproc la finalul celor 90 de minute, după ce bucureștenii au condus, dar Mihai Adam a restabilit egalitatea din lovitură de pedeapsă. În prelungiri, rolurile s-au inversat și echipa noastră a fost cea care s-a aflat în față pentru doar câteva minute, astfel că, nici la finalul timpului adițional, semifinalistele nu au putut fi departajate. Întrucât în regulament nu figura nicio altă metodă de decidere a câștigătoarei, finalista a fost stabilită după un criteriu cel puțin inedit: totalul vârstelor jucătorilor titulari, avantajată urmând a fi echipa mai tânără. Nici măcar aici nu a lipsit dramatismul, iar Știința Cluj a obținut calificarea în ultimul act la doar un an diferență, totalizând 324 de ani, spre deosebire de cei 325 ai titularilor din tabăra Progresului.

Acest moment special, care o readucea pe echipa Clujului în finala Cupei după o pauză de 16 ani a fost rememorat ani mai târziu de unul dintre simbolurile Universității, Remus Câmpeanu: „Când s-a dat verdictul că ne-am calificat, am sărit în sus. Am auzit vuietul de afară, al suporterilor, care au participat la meciul respectiv, nu neapărat din Cluj, ci din zonă, pentru că meciul a avut loc la Brașov. S-a strigat «Haide, U!». A fost numele după care ne strigau suporterii, deși numele era Știința”, a descris acest situația din semifinala din `65.

Ultimul act se anunța extrem de echilibrat, ținând cont de echipele pe care cele două finaliste le eliminaseră până în acea fază a competiției, dar și de victoria Științei Cluj (1-0) din campionat, împotriva piteștenilor, obținută în ultimul minut. Pentru partida pe care echipa noastră avea șansa să o transforme în cea mai importantă a istoriei sale, antrenorul Andrei Sepci a ales următoarea distribuție de start: Simion Moguț, Paul Marcu, Traian Georgescu, Paul Grăjdeanu, Remus Câmpeanu, Vasile Alexandru, Mircea Neșu, Zoltán Ivansuc, Nicolae Szabó, Mihai Adam, Ioan Suciu. De cealaltă parte, argeșenii se bazau pe un nucleu de jucători experimentați, conduși din teren de geniul lui Nicolae Dobrin. Important de menționat este că, în cazul în care meciul programat în 11 iulie s-ar fi terminat la egalitate la capătul a 120 de minute, acesta s-ar fi rejucat marți, eliminându-se criteriul de vârstă care le-a adus în finală pe „Șepcile roșii”.

Înaintea marii finale, micii „studenți” le-au oferit o doză în plus de optimism seniorilor, după ce au câștigat finala campionatului republican, cu 2-0, în fața formației similare a Progresului. Făcând trecerea la evenimentul central, pe un stadion „Republcii” arhiplin, Știința Cluj a început partida în atac și nu a avut nevoie de prea mult timp pentru a debloca tabela. În minutul 12, Remus Câmpeanu a șutat în forță de la distanță, iar portarul piteștenilor nu a putut interveni, astfel că echipa noastră era deja în avantaj: Știința Cluj-Dinamo Pitești 1-0. Tot de la aproximativ 30 de metri l-a învins pe portarul Matache și Zoltan Ivansuc, în minutul 56, din lovitură liberă, ducând scorul la 2-0 și apropiind echipa-simbol a Transilvaniei de primul său trofeu din istorie. Zece minute mai târziu, Țurcan a redus din diferență cu o lovitură de cap, dar Știința Cluj a securizat bine avantajul, iar fluierul final a confirmat un ideal: Șapca a fost pusă pe Cupă!

„Știința Cluj a confirmat. A jucat modern, cu mișcări largi, cu schimburi de flanc derutante și cu pătrunderi spectaculoase”, a remarcat după meci cunoscutul ziarist Ioan Chirliă, în timp ce numeroșii susținători ai echipei noastre intonau versurile cântecului academic „Gaudeamus Igitur”. Ziua magică a clubului universitar clujean, așteptată de decenii și încununată la a patra încercare, a fost aniticipată încă din primele momente ale meciului de Mircea Luca: „Am simțit din primele minute că suntem mai buni. Mingile noastre păreau proiectile pe lângă bolțile piteștenilor… mi-am dat seama că a venit, în sfârșit, și ziua noastră”, a spus unul dintre artizanii anului de poveste al „Șepcilor roșii”, care, la finalul sărbătorii remarcabile, urmau să se pregătească de participarea în Cupa Cupelor, subiectul central al ultimului capitol din acest volum.