„Șapca pe Cupă” | Primul capitol, prima finală și povestea unui ultim act „cu cântec”

Istoricul Marius Mureșan începe incursiunea în trecutul Universității cu ediția 1933-1934 a Cupei României, a cărei poveste este surprinsă pe larg în capitolul de debut al cărții „Șapca pe Cupă. O istorie a finalelor Universității Cluj în Cupa României până în 1965”. Acesta este intitulat „Nașterea unei tradiții” și deschide volumul care va fi lansat oficial în 29 noiembrie, în sala de conferințe de la stadionul Cluj Arena, cu începere de la ora 13:00.

Cupa României, competiția „favorită” a Universității, a debutat în 1931 și a fost inițial dedicată doar echipelor din prima ligă, pentru ca, începând cu stagiunea 1933-1934, modificarea regulilor competiției să reprezinte un moment de cotitură în istoria fotbalului românesc, prin introducerea unui sistem competițional modern, deschis tuturor echipelor afiliate la FRFA (Federația Română de Fotbal Asociație). Inițiată de Octav Luchide, competiția a avut 65 de participante și a fost organizată după reguli unitare, menite să asigure echitate și profesionalism. De asemenea, această competiție urma a fi împărțită în două faze: în prima fază meciurile erau stabilite de forul federal în funcție de situația financiară și considerentele geografice, rezultând 16 echipe din ligile inferioare calificate, care li se alăturau în a doua fază celor 16 prim-divizionare, iar jocurile se aflau în urma tragerilor la sorți.

Componentă a Seriei I din Divizia A la acea vreme, Universitatea Cluj și-a început aventura în ediția 1933-1934 a Cupei României direct din șaisprezecimi, unde a dat peste Maccabi București, echipă care avea să dispute cu această ocazie primul său meci pe noul stadion. Condusă de pe bancă de Adalbert Molnar și cu un lot în care se regăseau nume precum Grațian Sepi, Lazăr Sfera, Andrei Sepci sau Silviu Ploeșteanu, ”U” s-a impus fără mari emoții, scor 4-0, în ciuda unui început mai ezitant și astfel a avansat în optimi și a primit, totodată, Cupa ziarului „Gazeta”, care a constituit o miză suplimentară a partidei.

Faza optimilor de finală a scos în fața echipei noastre formația bănățeană Club Atletic Timișoara, pe care presa vremii o credita cu șanse importante de a face surpriza în compania Universității. Timișorenii au deschis scorul rapid, însă ”U” a revenit prin „dublele” lui Trifu Tabacu și Victor Surlașiu și s-a impus, în final, cu 4-2, obținând astfel biletele pentru sferturi, acolo unde șablonul partidei din optimi s-a repetat. Aflați la primul meci pe teren propriu din respectiva ediție de Cupă, „studenții” s-au văzut conduși de Olimpia CFR Satu Mare încă din minutul 4, dar, după ce au egalat cu cinci minute înainte de pauză, au obținut calificarea în penultimul act, grație unei reprize secunde formidabile, în care au înscris de cinci ori și și-au adjudecat victoria la scor de tenis: 6-1.

Tragerea la sorți din 7 iunie 1934 a stabilit semifinalele Cupei programate zece zile mai târziu, iar tabloul arăta astfel: Ripensia Timișoara-AMEFA Arad și UDR Reșița-Universitatea Cluj. În primul dintre cele două penultime acte, Ripensia a abordat o strategie interesantă, propunând să joace în deplasare meciul din semifinală, sperând că va obține găzduirea finalei, ceea ce s-a și întâmplat ulterior, însă această găselniță a fost aproape să o coste. Condusă timp de 73 de minute la Arad, formația timișoreană a revenit in-extremis, s-a impus cu 3-1 și s-a calificat în finală. De cealaltă parte, la Reșița, ”U” a deschis scorul prin Ionaș (9), dar în minutul 20 se vedea deja condusă cu 2-1. Același Ionaș a egalat înainte de pauză, iar repriza secundă a început cu momente de duritate excesivă, mai mulți jucători ai ambelor formații părăsind terenul accidentați. Astfel, „studenții” au avut inițiativa de a retrage echipa de pe teren, în semn de protest față de tolerarea acestor dueluri peste limită, dar au revenit ulterior asupra deciziei, iar jocul s-a reluat după aproximativ șapte minute. După întrerupere, înaintea ieșirii din prima jumătate a reprizei secunde, Sepi a făcut 3-2 pentru echipa noastră și a stabilit a doua finalistă a Cupei României, ediția 1933-1934.

Jocul dur al reșițenilor a lăsat urmări în tabăra Universității, care nu s-a mai putut baza aproape un an pe Grațian Sepi, marcatorul golului decisiv, care a acuzat probleme la nivel respirator din cauza rupturii pleurei, urmând a fi internat un an la Păltiniș. Nu a fost singura veste neplăcută pentru ”U”, întrucât tentativa Ripensiei a dat roade, iar prima finală din istoria Universității și, totodată, a noului format, a fost programată pe 8 iulie, pe stadionul Electrica, din Timișoara. Până la urmă, meciul a avut doar caracter amical, întrucât conducerea Universității a solicitat rejucarea finalei, la București și a folosit doi jucători fără drept de joc pentru a se asigura că meciul câștigat cu 3-2 de Ripensia nu va fi validat ca ultim act al Cupei. Comisia Cupei României a propus o nouă dată de disputare, la începutul lunii august, dar tot la Timișoara, însă, în final, cele două cluburi au ajuns la un acord comun ca meciul să aibă loc la București, în 16 octombrie, dar nici aceasta nu a fost data finală, schimbată din nou în favoarea zilei de 30 septembrie. În prezența a numeroase personalități sportive din țară și nu numai, printre cei 8-10.000 de spectatori aflați în tribune, Ripensia s-a impus categoric, cu 5-0, în fața unei echipe a Universității, afectată de absențe și a devenit prima câștigătoare a Cupei României desfășurate în acest nou format. Astfel, s-a scris istoria primei finale dintre cele patru de care a avut nevoie Universitatea pentru a pune „Șapca pe Cupă”, așa cum este intitulată cartea scrisă de Marius Mureșan.