13 noiembrie 2025 21:05

Suprafață full hibrid pe Cluj Arena, începând cu duelul „studențesc” împotriva Universității Craiova

Suprafață full hibrid pe Cluj Arena, începând cu duelul „studențesc” împotriva Universității Craiova

Partida dintre FC Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, programată în prima zi a lunii decembrie, pe Cluj Arena, va fi prima care se va desfășura pe o suprafață full hibrid, întrucât în cursul acestui weekend se vor finaliza lucrările de modernizare a gazonului.

Operațiunea de montare a suprafeței hibride se va realiza printr-o tehnică similară celei executate pe marile stadioane ale lumii, mai exact prin „coaserea” unor fibre sintetice, artificiale, în structura gazonului actual. Firul artificial inserat va avea o dimensiune de 14,5 cm în pământ și alți doi cm la nivelul suprafeței. Această noutate tehnică implementată pe stadionul care găzduiește meciurile Universității facilitează o întărire verticală a gazonului și contribuie, totodată, la creșterea stabilității și a durabilității suprafeței la o durată de viață de până la 15 ani.

Alte avantaje ale acestui model de gazon sunt calitatea constantă a jocului pe o suprafață de iarbă naturală, garantarea unui teren stabil și uniform, posibilitatea de a susține o perioadă de joc de la trei până la patru ori mai mare pe an în raport cu o suprafață clasică neîntărită, lipsa gropilor și a petelor umede izolate, uzura redusă care menține acoperirea cu iarbă și tranzitarea mai facilă de la un eveniment sportiv la un alt tip de eveniment și viceversa.

Începând chiar din acest weekend, gazonul stadionului Cluj Arena va avea o nouă înfățișare. Partea montată până în acest moment arată foarte bine, fapt care ne conferă încrederea că întreaga suprafață de joc va fi una excelentă la finalizarea operațiunii. Vestea bună este că acest gazon va putea fi utilizat imediat după încheierea lucrărilor. În orice caz, până la momentul disputării primului meci oficial, respectiv cel dintre U Cluj și U Craiova, programat în data de 1 Decembrie, întreaga suprafață va trece prin diverse operațiuni de mentenanță, astfel încât aceasta să se prezinte în condiții perfecte”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Valoarea acestor lucrări este de 1.449.314 lei (fără TVA), iar costurile vor fi suportate în integralitate de către Consiliul Județean Cluj, din bugetul propriu. 

Surse foto: CJ Cluj-Facebook

Pregătește-te de meci!
product_details
product_details
product_details
Echipament fotbal