Trăiri aparte pentru Dan Nistor în seara istorică a meciului 500 în Superligă: „Am avut cele mai mari emoții din viața mea”
Duelul de sâmbătă, câștigat în fața celor de la Csikszereda, a reprezentat un moment special pentru unul dintre jucătorii emblematici ai Universității din istoria recentă. Odată cu această partidă, Dan Nistor a bifat apariția cu numărul 500 pe prima scenă a fotbalului românesc, bornă încunantă cu un gol înscris în minutul 36 și un succes categoric al echipei.
Imediat după finalul confruntării, Nistor a vorbit despre stările prin care a trecut înaintea acestui moment special, dar nu a uitat să accentueze că în viziunea sa realizările colective rămân primordiale.
„A fost foarte greu, am avut cele mai mari emoții din viața mea, vă spun sincer. Chiar înainte de meci mă întrebau fizioterapeuții ce se întâmplă cu mine, că eram alb la față. Nici când m-am însurat nu am avut așa emoții. Mă bucur că am trecut cu bine peste și mai ales mă bucur că am câștigat cele trei puncte, care erau foarte importante pentru noi. În ceea ce mă privește, sper să fiu sănătos și să ajung și pe primul loc în ierarhia prezențelor, chiar dacă nu pun așa mare preț pe aceste recorduri. Cu siguranță mai devreme sau mai târziu vor veni acele meciuri, pentru mine primordială este echipa și sper ca acest an să fie altceva, pentru că știți ce ghinion am avut în finala Cupei, în barajul de Conference și în alte situații de genul.
Punctele acestea sunt foarte importante pentru lupta la play-off. Mai avem trei meciuri foarte grele și sperăm să facem cât mai multe puncte pentru a fi acolo, că eu cred că merităm. S-au încălzit motoarele mai greu, eu am venit după o accidentare foarte lungă, la fel și Jovo, care a fost și el accidentat destul de mult timp. În mare parte, echipa și-a revenit, aproape toți jucătorii sunt apți și sperăm de acum încolo să mergem numai în sus”, a spus Dan Nistor după victoria din etapa a 27-a.
Eliberat de presiunea acestei borne, Nistor a răspuns amuzat când i s-a spus că a reușit să marcheze în meciul 500 abia la a doua încercare, după parada inițială a lui Pap.
„Mă tot ceartă Alex că am dat tot din penalty și am zis să fac o glumă, să ratez, să îmi vină mingea înapoi și să dau din acțiune. Important e ca echipa să câștige, e mai puțin important să marchez eu.”

