Întoarcem după ce am fost conduși și câștigăm duelul cu Concordia Chiajna

Întoarcem după ce am fost conduși și câștigăm duelul cu Concordia Chiajna

18 apr. 2022 22:15:46

FC Universitatea Cluj a câștigat meciul de pe Cluj Arena cu CS Concordia Chiajna din etapa cu numărul 5 a play-off-ului Ligii 2, scor 3-1 (2-1), după ce ilfovenii au deschis scorul.

Primul sfert de oră al partidei n-a adus evenimente notabile cu excepția unui gol anulat al Concordiei, ilfovenii punânu-l la încercare pe Gorcea în minutul 25 cu un șut de la distanță. Haită a replicat din tabăra noastră, din voleu, golul venind însă din partea celor de la Concordia, prin Adrian Voicu în minutul 27 cu un șut lângă bara din stânga porții apărate de Gorcea.

„Studenții” au ieșit la atac și Ely Fernandes a fost aproape de egalare două minute mai târziu, încercarea lui cu capul lovind bara din dreapta porții adverse.

Denis Ispas a marcat pentru echipa noastră cu o execuție de la peste 35 de metri, păcălindu-l pe Aldescu, după ce mingea a prins pământul în fața portarului. Peste trei minute, ”U” avea să treacă în avantaj, Roberto Romeo scăpând singur cu goalkeeper-ul advers și făcea 2-1.

La trei minute de la reluare, Boiciuc, intrat în locul lui Vali Alexandru la pauză, pune latul din 6 metri și mărește avantajul la 3-1. Erik Lincar face trei schimbări în intervalul minutelor 61 și 69, fiind scoși de pe teren Florian Haită, Albert Hofman și Cristian Balgiu, în locul acestora intrând Martin Remacle, Marius Ciobanu respectiv Ioan Filip.

După cartonașul galben încasat de Florin Ilie, antrenorul nostru decide să modifice pentru ultima dată, în locul lui Paul Pîrvulescu intrând Mihai Dobrescu.

Ultima ocazie de partea noastră a fost semnată de Ciobanu, în minutul 87, șutul acestuia din afara careului fiind respins în corner de portarul Concordiei.

S-a terminat 3-1 și rămânem în ceafa celor de la FC Hermannstadt, cu 51 de puncte acumulate. Etapa viitoare, prima din returul play-off-ului, jucăm pe tot pe Cluj Arena, cu Petrolul Ploiești.

Echipa de start: Gorcea – Romeo, Fl. Ilie, D. Ispas, P. Pîrvulescu (Dobrescu din min. 79) – Hofman (M. Ciobanu din min. 69), Balgiu (I. Filip din min. 69), Romario Pires (cpt.), Ely Fernandes – Haită (Remacle din min. 61) – Val. Alexandru (Boiciuc din min. 46)

Rezerve neutilizate: Aur. Păun – Ribeiro, Tescan, Gugu

Antrenor: Erik Lincar

Erik Lincar a tras concluziile la finalul victoriei cu Concordia Chiajna și face un apel către fanii Universității:  „E important că am avut reacție. E important că am revenit în joc, deși printr-o execuție de la distanță destul de mare și aici îmi pare rău pentru situația portarului. Sper să nu îl afecteze pe viitor. E bine că am revenit în joc. E bine că am reușit imediat să dăm și al doilea gol și la pauză am intrat în avantaj. Am avut o discuție foarte serioasă cu ei la pauză. Le-am mai explicat anumite lucruri care nu decurgeau cum trebuie în prima repriză.

E adevărat că a doua repriză a început extraordinar prin intrarea lui Boiciuc și prin execuția lui care ne-a adus o anumită liniște la 3-1. După aceea, aveam așteptări puțin mai mari, să ținem de minge, iar cei care au intrat de pe bancă să facă puțin mai mult diferența.„

Totuși anul acesta nu am fost încă învinși. Avem patru victorii și patru rezultate de egalitate. Mi-aș dori o mai mare energie din partea tribunei. La jocul cu Steaua au fost 10.000 - 11.000 de oameni, iar azi nu știu dacă au fost 2.500 – 3.000.

Mai sunt încă cinci jocuri, 15 puncte puse în joc. Se poate întâmpla orice la fotbal, dar eu îmi doresc să câștigăm, în principiu, cele trei jocuri de acasă. Dacă reușim să învingem Petrolul și Hermannstadt la meciurile directe suntem acolo. Nu va fi ușor. Petrolul e o echipă solidă, Hermannstadt la fel și a demonstrat-o în meciul cu Steaua. Vă rog frumos, veniți la stadion și haideți să avem și noi 20.000 în tribune!”, a spus antrenorul Universității după fluierul final.

Pentru ”U” urmează un duel pe teren propriu cu liderul Petrolul, partidă programată pe 26 aprilie (marți), de la ora 19:00.

Postat în Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii