”U” – Concordia închide etapa a cincea din play-off

”U” – Concordia închide etapa a cincea din play-off

15 apr. 2022 15:55:59

După remiza cu FC Hermannstadt, ”U” are parte de o serie de trei meciuri foarte importante pe Cluj Arena. Primul adversar va fi Concordia Chiajna, iar partida din etapa a cincea a play-off-ului va avea loc luni, de la ora 17:30.

Preparatorul fizic Robert Panduru și decarul Universității Florian Haită au prefațat duelul care va trage cortina peste ultima rundă a turului din play-off.

Robert Panduru a declarat cum vede partida de luni, vorbind și despre posibilitatea repetării scenariului din sezonul regulat și despre aportul fanilor.

Despre meciul cu Concordia Chiajna

Venim după un meci greu, un meci în care am suferit foarte mult, dar eu cred că am avut ce să învățăm din partida de la Mediaș. Suntem mult mai puternici și sper că meciul acela ne-a dat puțin de gândit, că trebuie să muncim mai mult și să fim mai modești. Cred că vom reuși.

Întâlnim luni o echipă puternică, o echipă care nu știu dacă are ceva de pierdut. În general, toate echipele care vin pe Cluj Arena vin motivate foarte bine. Suntem toți sănătoși și sperăm într-o victorie și de ce nu să fie tot o victorie și să înscrie Haită.

Despre abordarea întâlnirii directe din play-off, față de cea din sezonul regulat

Meciurile din sezonul regulat nu sunt aceleași ca și cele din play-off. Există o presiune, cea a rezultatului. Dacă în sezonul regulat îți permiteai să pierzi, acum nu îți mai permiți să faci pași greșiți. Suntem conștienți că vor veni să joace, dar nu cred că va mai fi meciul din prima etapă din acest an. Va fi cu totul și cu totul alt meci, dar noi avem încredere că putem să ducem la bun sfârșit ce am început anul trecut alături de ei, pentru că ei sunt cei mai importanți și ei ne fac pe noi și pe oamenii din Cluj fericiți.

Despre aportul fanilor într-un meci de play-off

Ne-am dori ca la meciul cu Concordia Chiajna să avem același public minunant pe care l-am avut cu CSA Steaua, care pur și simplu a fost al 12-lea jucător și cred că atât pe noi ca și staff, cât și pe jucători i-a făcut să se simtă antrenori și jucători și asta i-a purtat pe brațe.

La ultimul meci pe teren propriu, Florian Haită a marcat golul victoriei. Decarul Universității a vorbit despre seria de trei meciuri pe teren propriu ce urmează pentru ”U”: „Noi încercăm să luăm meci cu meci, să scoatem cât mai mult din fiecare joc. Sperăm să aducem cât mai multe rezultate pozitive mai ales că jucăm acasă și avem și fanii în spate, care ne conduc mereu spre victorie.”

Întrebat dacă resimte presiunea crescând de la meci la meci, jucătorul a declarat: „Nu neapărat, presiune este mereu în fotbal, de asta ne-am apucat de acest sport. Astea sunt cele mai frumoase meciuri, să joci cu 10.000 de suporteri. Există presiune, dar nu trebuie să ne apese atât de tare încât să nu putem juca.”

Florian Haită a vorbit și despre remiza cu FC Hermannstadt: „Am făcut analiza meciului, am văzut greșelile, ce nu a mers. Am obținut un rezultat de egalitate până la urmă, chiar dacă nu am făcut cel mai bun joc, însă îi întâlnim acasă și cu siguranță va fi alt meci”

Despre jocul de luni, acesta a spus: „Un meci total diferit. Au schimbat antrenorul. Vor veni să joace și nu au nimic de pierdut. Sperăm să câștigăm și să facem un meci bun.”

Postat în Fotbal Liga 2 Stiri Homepage Posts De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:
Stiri

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii