FC Universitatea Cluj va disputa joi, de la ora 20:30, restanța din etapa a zecea, de pe terenul celor de la Rapid. Odată cu derby-ul împotriva bucureștenilor, „studenții” încep o serie de șase meciuri din trei în trei zile.
Etapa trecută, ”U” a cedat în Valea Domanului, pe terenul celor de la CSM Reșița, cu 1-2. Înainte de pauza forțată cauzată de infectările cu noul coronavirus din cadrul echipei, alb-negrii au reușit o serie de cinci victorii și două remize sub comanda lui Costel Enache.
Adversarii noștri de joi ocupă în acest moment poziția a 12-a în clasamentul ligii secunde, după zece meciuri disputate în care au strâns 16 puncte. Alb-vișinii au avut parte de un start bun de campionat, cu trei victorii în trei partide. În urma înfrângerii 0-5 de pe terenul celor de la U Craiova 1948, locul antrenorului Adrian Iencsi a fost luat de Mihai Iosif. De la acel joc, giuleștenii, care își dispută partidele de pe teren propriu la Buftea, au suferit încă două eșecuri în fața celor de la CS Mioveni (0-3) și Petrolul Ploiești (0-2). La sfârștiul săptămânii trecute, Rapid a reușit să treacă cu 2-1 de Farul Constanța.
Daniel Novac a prefațat derby-ul de joi.
„Mâine ne așteaptă un meci mai greu, contra unei echipe aflate în revenire de formă, dar noi trebuie să respectăm ceea ce am repetat la antrenament și la sfârșitul celor 90 de minute să ne bucurăm de cele trei puncte. Situația din clasament nu ne mai permite să facem pași greșiți.”
Acesta a tras câteva concluzii în ceea ce privește perioada în care a fost departe de teren.
„Din punct de vedere fizic, personal mă simt bine. Am reușit să mă antrenez în toată această perioadă, în schimb am pierdut ca echipă din omogenitate și relații de joc. Eu cred că am reușit să reglăm aceste probleme și să ne revenim ușor, ușor la forma pe care am avut-o înainte de această carantină. Ne așteaptă un program infernal, dar trebuie ca la final să ieșim cu capul sus”
Vlad Muțiu crede că victoria este singura opțiune în meciul cu Rapid.
„Avem o atmosferă bună în lot, dar e clar că o victorie ar face ca acest lucru să se consolideze și ne-ar da mai multă încredere în noi și în forțele noastre.
Am trecut printr-o perioadă dificilă de două săptămâni în care am stat în casă, în care nu ne-am antrenat, dar asta nu trebuie să ne împiedice să dăm totul pe teren. Avem mare nevoie de victorie în jocul cu Rapid, iar pe asta trebuie să ne concentrăm în momentul de față” a spus portarul Universității pentru fcucluj.ro
Rapid și ”U” au în spate două istorii impresionante. Cele două formații s-au întâlnit pentru prima dată în campionatul național (Divizia A) în sezonul 1933-1934, împărțindu-și atunci victoriile. „Studenții” au câștigat acasă cu 2-1, în timp ce feroviarii au câștigat pe teren propriu cu 1-0. Meciul dintre Rapid și ”U” a devenit un duel istoric al fotbalului românesc.
În prima ligă, ultima dublă manșă a avut loc în stagiunea 2014-2015. Atunci, Rapid câștiga în tur, pe Giulești, cu 2-1. Alb-negrii se impuneau în retur, pe Cluj Arena, cu 1-0, datorită golului înscris de Castillion. După o pauză de patru ani, sezonul trecut, în Regie, echipele au remizat, 1-1. Hlistei a deschis scorul, iar Dorin Goga a marcat golul Universității.
Partida de joi va fi condusă de la centru de Adrian Cojocaru (Galați). Acesta va fi asistat de tușierii Alexandru Vodă (Alba Iulia) și Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea).