”U” se întoarce cu un punct de la malul Dunării, după ce „studenții” au remizat, 1-1, cu Oțelul Galați în etapa a cincea din Superliga. Gazdele au deschis scorul prin Alex Pop în minutul 59, în timp ce echipa noastră a egalat în minutul 90 prin Nistor, care a transformat o lovitură de la 11 metri.
Băieții antrenați de Anton Petrea au controlat prima repriză la capitolul posesiei. Prima ocazie le-a aparținut însă oțelarilor, Bodișteanu reluând în minutul 15 peste poartă. În minutul 37, Popa a pătruns în careu și a șutat puternic din unghi pe lângă poartă, consemnând prima ocazie a echipei noastre. Jardan a puncat în minutul 43 pentru Oțelul, însă golul a fost anulat de VAR pentru un fault asupra lui Ovidiu Bic.
Alex Pop a deschis scorul pentru Oțelul în minutul 59. Acțiunea creată de Tănasă în flancul stâng a fost finalizată cu un șut în forță din mijlocul careului de către Pop.
Ianis Stoica putea egala în minutul 68, însă șutul trimis de șeptarul nostru de la distanță a trecut puțin pe lângă poarta lui Stoian.
Egalarea a venit în minutele de final. Chipciu a reușit o acțiune personală în zona careului advers și i-a pasat lui Tescan care a fost faultat în careu de către goalkeeper-ul gălățenilor. Nistor a transformat lovitura de pedeapsă și ”U” se întoarce un un punct de la Galați.
Echipa de start a Universității: Gorcea – Dimitrov, Miron, Mitrea, Vătăjelu – Bic, Perianu (Stoica din minutul 66) – Chipciu, Nistor, Popadiuc (Tescan din minutul 66) – Popa.
Rezerve neutilizate: Iliev, Pițian, Oancea, Simion, Filip, Calcan, Hofman.
Pentru echipa noastră urmează derby-ul cu CFR. Partida din etapa a șasea a Superligii se joacă pe 21 august, de la ora 21:30, pe Cluj Arena.